Cum păstrezi cartofii pentru a nu deveni toxici

1 shutterstock 1101418244 jpg jpeg

Cartoful este una dintre legumele nelipsite din bucătăria autohtonă. Bogaţi în vitamine şi minerale, cartofii fac parte dintr-o alimentaţie sănătoasă. Este bine să ştii că, în anumite situaţii, cartofii pot deveni toxici.

Unele vegetale pot deveni adevărate otrăvuri, dacă nu ştim cum să ne ferim de părţile lor nocive. Costel Vânătorul, cercetător în cadrul Staţiunii de Cercetare Legumicola Buzău, a oferit pentru adevarul.ro informaţii despre plantele care au şi părţi dăunătoare sănătăţii precum şi cu regulile destinate să protejeze siguranţa noastră alimentară. Specialistul spune că au existat cazuri când ignoranţa oamenilor a fost cauza unor incidente grave produse de otrava din legume comune, precum tomatele sau cartofii.   

Nu se ţin la soare!

Puţini ştiu că banalii cartofi se pot deveni toxici, dacă sunt păstraţi necorespunzător. Trebuie feriţi de lumină, pentru că în caz contrar încep să încolţească şi să îşi schimbe culoarea în verde. În această situaţie, ei produc o substanţă numită solanină, care este toxică. Pentru a evita efectele negative ale acesteia, trebuie înlăturate toate porţiunile înverzite şi încolţite.

”Cartoful foarte bun pentru alimentaţie este cel care nu a fost expus foarte mult la soare. Dacă faceţi experimentul şi încercaţi să puneţi la prăjit un cartof care a stat la soare şi s-a înverzit devine amar. Acela a absorbit foarte multă solanină şi este toxic, periculos pentru sănătate. De aceea, cartofii, peste iarnă, se păstrează în beciuri, pentru a se înălbi, pentru a se elimina din cartof eventualele urme ale acestei substanţe”, spune Costel Vânătoru.

De asemenea, tulpina şi frunzele cartofului sunt toxice. Deşi rare, au existat decese cauzate de otrăvirea cu cartofi verzi sau cu ceai din frunze de cartofi.   Moartea nu survine brusc ci după o perioadă de slăbiciune şi confuzie, iar apoi se intră în comă.