Cori Grămescu: „Macarena e despre toată furia asta nespusă de atâtea generaţii de femei”

image

Cori Grămescu, antreprenor de fitness și nutriționist. Foto: Facebook

„Macarena”, piesa Erikăi Isac, care a rupt internetul, a stârnit numeroase reacţii, inclusiv din partea unor vedete sau persoane publice, printre care şi Cori Grămescu, nutriţionist.

Hitul „Macarena”, în interpretarea Erikăi Isac, este controversat atât prin cuvintele obscene, precum şi prin subiectele tabu pe care le abordează şi prin mesajele pe care le transmite.

Într-o postare recentă, nutriţionistul Cori Grămescu comentează astfel noul hit:

“./Macarena.

am crescut in Craiova, si principala grija a oricarei fete de familie buna in oras era sa nu fie luata de curva. Asta era mai important decat sa nu patesti ceva, care era doar secundar rusinii de a te batjocori vreunul. Cred ca la fel era peste tot in tara, nu doar la noi in oras.

Am pastrat aceleasi reflexe ani in sir, fara sa-mi fi explicat cineva ce este de fapt un abuz. Cand prietenul meu din clasa a 7-a a incercat sa faca sex cu mine, frica mea nu era ca patesc ceva, ci ca o sa fiu curva. El era a 12-a atunci, tocmai trecuse majoratul. Desigur, ce cauta o putoaica de-a 7-a cu unul atat de mare? Era vina mea.

La liceu, 3 dintre prietenele mele  si-au inceput viata sexuala cu un act fara consimtamant . Erau bete si baietii cu care se vedeau atunci au considerat ca daca nu tipa, zic da. Nu era da. Sigur, ce-au cautat bete cu niste baieti? Era vina lor.

Apoi, in facultate, cand asistentul meu de la semniar a inceput sa ma sune constant pe la 10 si 11 noaptea sa ma intrebe cum merge invatatul pentru examen, spunandu-mi sa fiu fetita cuminte si sa invat, ca oricum nu trec examenul decat daca ma port frumos, iarasi nu m-am gandit ca patesc ceva, imi era ciuda ca eram doar o mana de fete in an si eu o sa fiu iarasi luata de curva. N-am luat examenul si am plecat si din facultate. Sigur am facut eu ceva, altfel nu ii casuna aluia pe mine. Era vina mea.

Locuiesc singura de 24 de ani. Inca las luminile aprinse cand plec de acasa si nu merg singura pe strada, noaptea nicaieri.

Am luat lectii de autoaparare si chiar si asa, tin in permanenta in mana un pumn de chei. Fetele stiu de ce.

Imi sun prietenele cand sunt in taxi si in uber, imi dau share ride cu ele si in general prefer sa conduc decat sa beau. E mai sigur in toate felurile pentru mine sa ma stiu in masina.

Macarena e despre toata furia asta nespusa de atatea generatii de femei,  intr-o societate marcata de misoginism. Daca atatea femei din atatea medii rezoneaza cu versurile, ar trebui sa va puna pe ganduri.

Da, firesc ca e cu injuraturi , caci nu poti exprima furia in floricele roz , care sa nu lezeze pe nimeni. Si da, furia asta trebuie exprimata o data si o data, caci altfel nu ne vom face bine.

Si exprimarea furiei, contrar parerii romanesti, e sanatoasa. Trebuie sa ne exprimam furia si sa o lasam sa se elibereze din corpurile noastre, prin arta, lovituri, injuraturi si ce ne-o mai veni la gura, ca altfel toate energiile alea raman blocate in corp.

Daca va mai mirati uneori de ce mancati compulsiv, de ce simtiti nevoia sa amortiti orice traire sau sa va infasurati intr-un cocon de grasime ca sa va simtiti in siguranta, poate nu strica sa ascultati melodia asta si sa injurati din toti plamanii, de toti sfintii. Pentru orice va vine.

Poate o sa va ajute sa mai scuturati un pic din povara emotionala pe care o tot carati intrupata in kilogramele alea in plus.

Macarena/.”

Sursă: https://www.facebook.com/corigramescu