Cardiolog: moduri simple de a scădea tensiunea arterială fără medicamente

Dr. Beth Abramson oferă sâteva sfaturi simple prin care se poate obține scăderea tensiunii, fără medicamente.

Încorporarea elementelor dietei DASH poate reduce tensiunea arterială ridicată, iar exercițiile fizice de trei ori pe săptămână pot scădea riscul de hipertensiune arterială, potrivit dr. Beth Abramson, citată de Yahoo Health.

Hipertensiunea arterială poate fi cauzată de factori precum genetica, fumatul, diabetul și lipsa activității fizice.

1 tipa salata shutterstock 31542946 jpg jpeg

Dieta bogată în legume poate ajuta le reducerea tensiunii. Foto: Shutterstock

Potrivit CDC, poate crește riscul de atacuri de cord și boli de inimă, așa că este important să fie ținută sub control, fie că este vorba de medicamente sau de schimbări în stilul de viață.

„În ciuda a ceea ce cred oamenii, ei nu își pot simți tensiunea arterială și deci este un ucigaș tăcut”, a spus dr. Beth Abramson, cardiolog la  Colegiul American de Cardiologie.

Ea a spus că este important ca oamenii să-și verifice tensiunea arterială cel puțin o dată pe an, la medic. Dr. Abramson a spus și cum pot fi căzute nivelurile crescute ale tensiunii arteriale fără medicamente:

Exerciții de 3 ori pe săptămână

„Exercitul fizic și activitatea pot scădea tensiunea arterială mai bine decât multe dintre medicamentele bazate pe dovezi”, a spus dr. Abramson.

Ea a recomandat exerciții fizice timp de 30 de minute, de trei ori pe săptămână, care pot include și încălzirea. Acest obicei va reduce tensiunea arterială în decurs de câteva luni. Pentru a fi eficient, exercițiul fizic poate include orice te face să transpiri, fiindcă acest tip intens de exerciții fac parte dintre exercițiile cardio.

„Mersul rapid, de exemplu, poate face o diferență enormă.”, a spus cardioloaga. Și a adăugat că este obligatoriu de trei ori pe săptămână, minim. „Cu cât faci mai multă activitate fizică, cu atât este mai probabil să menții controlul tensiunii arteriale.”

Un studiu a arătat că exercițiile fizice de la 30 la 60 de minute pe săptămână au scăzut tensiunea arterială, iar exercițiul timp de 61 până la 90 de minute a redus-o și mai mult.

Dacă este necesar, slăbește

„Să slăbești, chiar și până la 10 kilograme dacă ești supraponderal, poate însemna foarte mult în controlul tensiunii arteriale”, a spus dr. Abramson.

Trial of Hypertension Prevention, unul dintre cele mai mari studii privind hipertensiunea arterială, a constatat că pierderea a aproximativ 4,5 kilograme a dus la scăderea tensiunii arteriale. Dintre persoanele monitorizate în studiu, 42% nu au mai avut hipertensiune arterială după ce au slăbit.

Bea mai puțin alcool

Există o asociere directă între băutură și tensiunea arterială, a spus dr. Abramson. „Dacă oamenii beau două-trei băuturi pe zi, tensiunea arterială va crește”. Prin urmare, reducerea consumului de alcool va ajuta la scăderea tensiunii arteriale.

Consumul excesiv de alcool în weekend va avea, de asemenea, un efect asupra nivelului tensiunii arteriale.

Redu consumul de sare

Studiul Trial of Hypertension Prevention a constatat că a fost o modalitate eficientă de a reduce hipertensiunea, chiar dacă pierderea în greutate nu a avut loc.

Unii oameni pot suferi de sensibilitate la sare, de aceea,  pentru aceste persoane, reducerea consumului de sare poate fi deosebit de importantă. Jumătate dintre persoanele cu hipertensiune arterială au sensibilitate la sare, conform American Heart Association.

Încearcă dieta DASH

DASH se referă la Abordări dietetice pentru stoparea hipertensiunii și este un plan alimentar care pune accent pe sursele de alimente sănătoase și le limitează pe cele nesănătoase.

Dr. Abramson susțione că respectarea cu atenție a dietei DASH poate scădea semnificativ tensiunea arterială, dar implementarea unor elemente ale dietei este, de asemenea, utilă pentru sănătatea generală a inimii.

Aceasta include reducerea consumului de carne roșie și consumul de mai multe fructe, legume și nuci.

Citește și  Cum te ajută psihologia binelui?