John F. Kennedy: care sunt bolile de care ar fi suferit fostul preşedinte american

Deşi arăta sănătos tun, iar tenul său bronzat şi firea sa voioasă veaneau să completeze această idee, fostul preşedinte american John F. Kennedy era măcinat de numeroase suferinţe.

image

Foto: Shutterstock

De altfel, printre atuurile care l-ar fi ajutat pe John F. Kennedy să ajungă preşedinte au fost aspectul său, tinereţea şi vitalitatea sa. La mai bine de 30 de ani de la asasinarea sa, s-a aflat însă că fostul preşedinte american a avut un dosar medical destul de complicat.

Problemele medicale ale lui JFK au început încă din copilărie, când era să moară din cauza scarlatinei. Această problemă de sănătate era cunoscută de mulţi americani. În schimb, bolile preşedintelui la maturitate au fost ţinute la secret. Ba chiar, dosarul său medical fost „unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale istoriei recente a SUA” potrivit The Atlantic.

Care au fost suferinţele fostului preşedinte

În 1960, doi consilieri au declarat presei că JFK ar fi fost diagnosticat cu boala Addison. Numită şi insuficienţă suprarenală sau adrenală, boala Addison este o afecţiune a glandelor suprarenale. Boala apare când acestea nu produc suficienţi hormoni steroidieni, cortizol şi aldosteron.

Familia Kennedy a negat însă acest diagnostic.

În următorii ani, experţii au speculat pe seama dosarului medical al lui JFK. La un moment dat, a fost suspect şi de leucemie.

John F. Kennedy suferea şi de ulcere şi de colită şi a urmat tratament injectabil cu cortisosteroizi. De asemenea, fostul preşedinte a avut şi dureri intense de spate și ar fi spus că aproape a murit în urma unei intervenții chirurgicale la spate în 1954, potrivit littlethings.com.

Se crede că tratamentele cu cortisosteroizi i-ar fi agravat boala Addison şi durerile de spate. Examinările istoricului medical al fostului preşedinte arată că acesta urma şi multe alte tratamente medicamentoase, inclusiv antihistaminice, analgezice şi antibiotice pentru infecţiile urinare. De asemenea, rar ar fi luat şi medicamente antipsihotice. Cât a fost preşedinte, a consultat un alergolog, un endocrinolog, un gastroenterolog, un ortoped și un urolog.

Nu este o surpriză faptul că familia Kennedy a păstrat secrete detaliile despre starea sa de sănătate; cei apropiaţi lui au făcut ca imaginea sănătății perfecte să facă parte din campania lui Kennedy pentru președinție. El însuși considera că niciuna dintre afecţiunile sale nu îi puneau viața în pericol și nici nu erau un obstacol în calea sa de a fi președinte al Statelor Unite ale Americii.

Vezi şi: Care este băutura pe care regele Charles al III-lea o consumă zilnic