Motivaţia este cea care ne determină să avem constanţă, determinare şi dorinţa de evoluţie, dar este o temă delicată pentru părinţii copiilor care au tulburări din spectrul autist, TSA. Ne ajută cu explicaţii utile în acest sens, Iulia Stoian, psihoterapeut cu specializare in psihoterapie cognitiv comportamentala si analist comportamental.

Tehnicile des criticate în obinerea motivaţiei la copii cu TSA sunt cele care folosesc recompensele, şi, în cazuri extreme, pedepsele. ”Acestea merită criticile doar dacă sunt aplicate greşit sau dacă din ecuaţie lipsesc empatia şi suportul oferite copilului”, explică psihoterapeutul Iulia Stoian.  

Motivatia intrinseca  depinde de stima de sine, însă în cazul copiilor cu TSA, care se confruntă cu o mulţime de dificultăţi, starea emoţională care predomină este  ”de anxietate şi confuzie continuă, generare de lipsa capacităţi de a înţelege în totalitate lumea exterioară,  dar şi pe cea interioară, pornind de la imaginea corporală la senzaţii din corp şi stări emoţionale”, explică psihoterapeutul.  

Din acest motiv, tehnicil bazate pe recompense sunt eficiente. „Este esenţial să se identifice lucrurile care îi plac copilului. O greşeală des întâlnită este folosirea unor recompense universale. Dacă suntem cu adevărat atenţi la copil vom găsi acele lucruri care îi plac cu adevărat, chiar dacă, iniţial, acestea pot fi lucruri pe care noi nu le consideram funcţionale. Adaugăm empatia, suportul şi avem întotdeuna grijă să nu aducem în terapie propriile probleme şi stări care ne-ar putea impiedica să fim cu adevărat conectaţi cu copilul din faţa noastră.”, spune psihoterapeutul Iulia Stoian.

Motivaţia necesită un ataşament sigur faţă de părinte

Cresterea motivatiei interne,  autentice,  necesita o relatie de atasament sigura cu parintele şi în absenţa acestui ataşament sigur, acesta va fi prea anxios ca să exploreze lumea din jur.

”Desi poate fi dificil uneori si pentru terapeuti sa ofere aceasta siguranta a relatiei de atasament (bazata pe empatie si suport), pentru parinti poate fi si mai dificil, penru că un terapeut petrece o perioada de timp limitata cu copilul si  isi poate doza resursele, în schimb  pentru parinte, este ‘’full time job’’. Apare necesitatea ca si parintele sa primeasca suport, nu doar informatii tehnice sau indicatii despre cum trebuie sa relationeze cu copilul. Ácest suport poate lua forma terapiei individuale sau participarea la grupuri de suport pentru parinti. Lucru valabil pentru orice parinte, nu doar pentru parintii copiilor diagnosticati cu TSA.”, spune Iulia Stoian.

Părinţii trebuie să ofere un model adecvat

„Este important ca parintii sa ofere un model adecvat. Degeaba ne asteptam ca un copil sa fie automotivat si organizat daca stilul de viata al parintilor este dezorganizat si este bazat pe convingeri ce pun pe primul loc recompensele materiale sau nevoia de a-i multumii pe ceilalti sau a face o impresie buna,  in detrimetrul propriei stari de bine. Cum poate un parinte sa dezvolte motivatia intrinseca a copilului daca, la randul sau, nici el nu isi cultiva acest tip de motivatie?

Părinţii pot pune în practică nişte strategii pentru a dezvolta motivaţia, dar trebuie să lucreze în acelaşi timp şi cu propriile blocaje. Câteva dintre acestea sunt:

-           Sustinerea autonomiei prin incurajare, nu prin presiune. Un copil autonom va fi capabil sa invete din consecintele naturale ale actiunilor sale. Se diferentiaza autonomia incurajatoare de permisivitate care  permite copiilor sa incalce drepturile altora sau lasa in mainile lor decizii pt care nu sunt pregatiti.

-           Incurajarea autoinitierii, experimentarii si responsabilitatii (fara a exclude stabilirea unor limite)

-           Oferirea laudei si a recompensei fara a le ransforma intr-un scop, in detrimentul interesului pentru ceea ce face

-           Oferirea mai multor optiuni/alternative

-           Comunicarea preocuparii ca pe o grija a lor, nu ca pe un ultimatum

-           Pe masura ce stabiliti mai multe limite se creste si empatia

-           A-l ajuta pe copil sa-si numeasca sentimentele, este un pas important in promovarea autonomiei. Cuvintele sunt simboluri pentru sentimente si actiuni. In lipsa capacitatii de a exprima lucrurile prin simboluri copii exteriorizeaza fiecare sentiment puternic sau impuls prin actiune/comportament.

-           Acordati intaietate atasamanetului . Este mult mai putin probabil ca un copil sa se opuna cuiva pe a carui apropiere si contact pune mare pret decat cuiva cu care nu se intelege.

-           Nu confruntati resemnarea cu un comportament voluntar.

Indemn parintii la un exercitiu de sinceritate. Inainte de a aplica aceste tehnici le sugerez sa se gandeasca daca le aplica in primul rand,  in ceea ce priveste propria persoana.

Cand se raporteaza la propria persoana au tendinta sa fie critici cu sine si sa puna presiune pe ei sau sa se incurajeze? Au forta de a iesi din zona de confort pentru a  face schimbari? Ce conteaza mai mult pentru ei? Bucuria si placerea de a face ceva sau castigul material ori nevoia de a-i multumi pe cei din jur? Comunica ceea ce simt?”, Iulia Stoian, psihoterapeut cu specializare in psihoterapie cognitiv comportamentala si analist comportamental.