Primul tratament minim invaziv împotriva fibrilatiei atriale!
Fibrialaţia atrială este o afecţiune ce ne ameninţă viaţa ca urmare a complicaţiilor pe care le generează, cea mai gravă dintre acestea fiind accidentul vascular ischemic. Mai exact, studiile arată că 20% dintre accidentele vasculare de acest tip au drept cauză fibrilaţia atrială.
Un episod de fibrilaţie atrială poate dura de la câteva minute, la câteva ore, zile sau chiar săptămâni. Aceasta se asociază cel mai frecvent cu bolile coronariere, hipertensiunea arterială şi afectiunile tiroidiene.
Până în prezent optiunea terapeutică a pacienţilor diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială constă în administrarea de anticoagulante. Însă, acest tratament medicamentos nu numai că este unul ,,pe viaţă”, dar nu este nici uşor de administrat.
Mai exact, pacienţii cu fibrilaţie atrială trebuie să se prezinte la medic o dată la 3-4 săptămâni pentru a realiza o analiză de sânge în urma căreia medicul îi poate recomanda medicaţia.
Cum funcţionează Procedura Watchman?
Pentru a întelege mai bine mecanismul de funcţionare al procedurii Watchman, trebuie să cunoaştem în primul rând mai multe despre efectele fibrilaţiei atriale asupra corpului nostru: - fibrilaţia atrială se caracterizează prin tendinţa sângelui de a stagna la nivelul inimii, ceea ce favorizează formarea trombilor la acest nivel (cheaguri de sânge), locul de formare fiind la nivelul urechiuşei stângi ( ,,extensie” a atriului stâng având şi denumirea de auricular atrială).
Aceşti trombi pot migra în circulaţie, putând ajunge în orice vas şi producând consecinţe serioase (AVC, infarct miocardic, ischemie mezenterică, ischemie acută de membre).
În acest context, persoanele cu fibrilaţie atrială necesită tratament anticoagulant pentru a preveni formarea trombilor, dar şi acest tratament implică riscuri de sângerare dacă nu se efectuează o monitorizare strictă a testelor de coagulare (INR).
Pentru a preveni aceste complicaţii se impun noi măsuri de control, una dintre cele mai bune fiind implantarea dispozitivului Watchman la nivelul urechiuşei stângi.
Dispozitivul Watchman sigilează încăperea în care se formează trombii, respectiv auricula stângă, în urma unei proceduri minim invazive, realizată în sala de angiografie.
Care sunt etapele tratamentului?
Înainte de a începe procedura propriu-zisă se realizează o ecografie transesofagiană pentru a evidenţia prezenţa sau absenţa trombilor şi pentru a determina dimensiunile optime ale dispozitivului care va fi implantat.
De asemenea este necasară o valoare INR mai mare de 1.5 pentru a putea efectua procedura (INR este un parametru care evaluează coagularea sângelui la pacienţii care primesc tratament anticoagulant oral; la pacienţii cu fibrilaţie atrială trebuie să fie între 2 şi 3 pentru ca tratamentul să fie eficient).
Ulterior, după asepsia locală şi anticoagulare optimă, medicul intervenţionist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul inimii.
Se injectează substanţa de contrast şi se realizează mai multe angiograme pentru a verifica în permanenţă poziţia cateterelor.
Ulterior, vor fi înaintate la acest nivel cateterul şi dispozitivul ales pe baza măsurătorilor efecutate cu ajutorul ecografiei. Dispozitivul va fi poziţionat la nivelul gurii de deschidere a auriculei atriale. Se verifică poziţia lui prin ecografie tranesofagiană şi angiografie.
Dacă poziţia dispozitivului este corectă, atunci acesta va fi eliberat. În caz contrar, va fi repoziţionat şi noua poziţie va fi reverificată. Odată ce s-a stabilit ca dispozitivul este în poziţie corectă, se vor îndepărta toate cateterele şi procedura se consideră încheiată.
Important este de menţionat faptul că procedura este una minim invazivă, se realizează printr-o puncţie la nivelul piciorului de 5 mm, iar pacientul este externat după doar 24 de ore.