De ce ar trebui să eviți curățarea colonului?
Spre deosebire de clisme, care pot fi recomandate în constipație, sau de pregătirea intestinală pentru diverse proceduri medicale, curățarea colonului nu are indicație medicală și poate dăuna funcției colonului, scrie Clevaland Clinic.
Cu siguranță ai văzut reclame pentru produse sau centre care promovează curățarea colonului.
Uneori denumită irigare a colonului sau hidroterapie a colonului, această procedură este adesea promovată ca o soluție bună pentru a menține sănătatea colonului.
Problemele colonului nu se rezolvă prin proceduri de curățare ci prin tratament oferit de gastroenterolog. Foto: Shuttesrtock
Alteori, este prezentată ca o modalitate de a aborda probleme precum balonarea, colita, constipația și indigestia, dar curățarea colonului nu este soluția pentru problemele digestive, spun medicii.
De fapt, chirurgul colorectal Anuradha Bhama, citat de Clevaland Clinic subliniază că procedurile de curățare a colonului nu trebuie făcute în mod regulat sau recreațional.
„Nu este ceva ce recomandăm, sau ce trebuie să faci pentru a-ți menține sănătatea colonului. Pentru unii oameni, hidroterapia colonică poate fi de fapt periculoasă.”, a spus specialista.
Ce este curățarea colonului?
Curățarea colonului implică spălarea parții inferioare a colonului cu volume mari de lichid. Se bazează pe conceptul de hidroterapie, în care apa este folosită pentru a trata diverse sisteme.
Deși s-ar putea să fi auzit de hidroterapia asociată cu lucruri precum terapia acvatică (a face exerciții într-o piscină), tipul de hidroterapie implicat în curățarea colonului este ușor diferit.
A evoluat dintr-o teorie antică conform căreia organismul se otrăvește prin reținerea deșeurilor. Se credea că eliminarea deșeurilor fecale îmbunătățește sănătatea, dar nu există dovezi științifice care să susțină această teorie. Și la centrele de wellness, hidroterapeuții care efectuează curățări de colon, nu sunt medici.
Este sigură procedura făcută acasă?
Majoritatea oamenilor se pot pregăti pentru o colonoscopie acasă, înainte de o astfel de procedură, sub îndrumarea unui medic. Dar curățarea colonului acasă, în alte circumstanțe nu este permisă.
Dr. Bhama spune că există mai multe motive majore pentru care ar trebui evitată și enumeră câteva dintre ele.
Interferează cu funcționarea corectă a colonului
Colonul absoarbe apă și stochează fecale. Dacă strici echilibrul său, pot apărea probleme de sănătate. „Dacă ați suferit o intervenție chirurgicală la colon sau dacă aveți probleme anatomice existente cu colonul, o curățare a colonului ar putea cauza alte probleme și, în cazuri rare, curățarea colonului prin hidroterapie poate duce la perforarea colonului, iar acest risc crește dacă procedura este efectuată de cineva fără pregătire adecvată.”, spune dr. Bhama.
De asemenea, medicul avertizează că unele preparate din plante utilizate în hidroterapie au fost asociate și cu cazuri de anemie aplastică și toxicitate hepatică. Au fost raportate, de asemenea, perforații rectale și abcese.
Curățarea colonului ar putea înrăutăți condițiile existente și trebuei eivtate de orice suferă de diverticulită, boala Crohn, colită ulceroasă sau colită ischemică, de oricine a suferit o intervenție chirurgicală la colon, are o boală de rinichi sau de inimă.
Curățarea colonului este și o clismă?
O curățare a colonului nu este același lucru cu o clismă. Clisma folosește lichid pentru a curăța rectul și partea inferioară a colonului. Scopul unei clisme este de a ajuta la stimularea sistemului digestiv, astfel încât să ai scaun, pe când scopul hidroterapiei colonice este să curețe întregul colon. „Este mai mult ca o clisma super-agresivă”, afirmă dr. Bhama.
De asemenea, curățarea colonului nu este același lucru cu pregătirea intestinului, care este folosită pentru a curăța colonul înainte de o colonoscopie sau de o intervenție chirurgicală.
„Pregătirea intestinului este atunci când luați ceva pe cale orală pentru a provoca diaree”, explică dr. Bhama. „Acest lucru ajută la curățarea întregului colon de la început până la sfârșit.”
Un exemplu de pregătire a intestinului este să bei o soluție laxativă ca parte a pregătirii pentru colonoscopie sau înainte de o intervenție chirurgicală la colon.
Ideea că colonul unei persoane obișnuite trebuie curățat – sau că hidroterapie colonică oferă beneficii pentru sănătate – nu este dovedită.„Corpurile noastre sunt echipate să se curețe singure”, subliniază dr. Bhama.
Dacă există îngrijorarea că nu ai un colon nesănătos ar trebui să nu explorezi singur potențialele soluții pentru sănătatea colonului, ci alături de medici specialiști.