Cum tratezi sinuzita

1 2 jpg jpeg

Sinuzita este de două feluri, acută şi cronică, şi apare prin suprainfectarea bacteriană a sinusurilor, ca urmare a inflamării mucoasei care le căptuşeşte. Depistată la timp şi tratată corect, sinuzita acută durează cam o săptămână.

Un abces dentar, o alergie, o deviaţie de sept sau chiar polipii nazali pot fi alte cauze care provoacă sinuzita acută. În schimb, cea cronică persistă mai mult de patru săptămâni. Primul pas în depistarea sinuzitei este destul de simplu: medicul specialist apăsă pe sinusuri, iar dacă presiunea provoacă durere, eşti mai mult ca sigur posesorul unei sinuzite.

Cum o recunoşti

Nasul înfundat sau secreţiile purulente, durerea de cap care persistă, starea generală proastă sau apariţia mirosului neplăcut sunt simptome care apar în majoritatea cazurilor diagnosticate cu sinuzită.

„Se întâmplă foarte frecvent ca pacienţii să vină la consultaţie ORL doar cu durere de cap, fiind convinşi că au sinuzită. Durerea de cap are multiple cauze şi doar câteva sunt reprezentate de rinosinuzite. În general, această boală nu are ca unic simptom durerea de cap, ci se însoţeşte şi de celelalte simptome amintite”, spune medicul Vlad Budu, specialist ORL. Când e nevoie de operaţie

Din momentul în care medicul este aproape sigur despre ce este vorba, urmează o altă serie de investigaţii pentru un diagnostic precis. Una din ele este cea endoscopică, apoi ar putea fi nevoie chiar si de efectuarea unei radiografii.

„Nu toate rinosinuzitele necesită tratament chirurgical. Tratamentul medicamentos poate fi unul antibiotic, antiinflamator nesteroidian, antialergic sau cu sprayuri şi picături. Dacă în urma tratamentului medicamentos nu survine ameliorarea evidentă sau vindecarea pacientului, se poate decide continuarea tratamentului printr-o intervenţie chirurgicală”, spune medicul Vlad Budu, specialist ORL.

Operaţiile se efectuează numai endoscopic. Asta înseamnă fără incizii sau cicatrici la nivelul feţei, frunţii sau gurii. Riscurile sunt reduse, internarea este de scurtă durată, iar vindecarea rapidă.

Peste 5 milioane de pacienţi cu sinuzită se prezintă în fiecare an la cabinetele medicale din ţara noastră. Medicul ORL Vlad Budu punctează pentru Click!Sănătate cele mai importante etape ale bolii:

1. un diagnostic precis (endoscopic şi imagistic)

2. reducerea la maximum a factorilor de risc (prevenţia e mai ieftină decât tratamentul)

3. tratamentul medicamentos e de primă intenţie

4. operaţia se efectuează numai prin tehnici endoscopice

Igiena mîinilor este importantă pentru distrugerea bacteriilor care te pot îmbolnăvi. De asemenea, factorii de mediu favorizanţi pentru dezvoltarea sinuzitei trebuie eliminaţi pe cât posibil : evită frigul, noxele şi praful. Renunţă la fumat sau la mediul în care se fumează. Consumă cât mai multe alimente care-ţi întăresc sistemul imunitar: cătină, citrice şi varză.

2 jpg jpeg

Dr. Vlad Budu

Medic primar ORL, şef secţie IFACF-ORL „D.Hociotă”, Bucureşti

2 jpg jpeg

Netratată, poate da complicaţii

O rinosinuzită netratată poate evolua în trei feluri: se poate vindeca de la sine, se poate croniciza sau se poate însoţi de complicaţii. La tinerii cu o bună imunitate, există şansa ca o sinuzită să fie „dusă pe picioare” şi pacientul să se vindece odată cu dispariţia inflamaţiilor şi a infecţiei.

Din nefericire, sunt puţine cazuri de vindecare spontană, cele mai multe sinuzite acute evoluând spre cronicizare. În ceea ce priveşte complicaţiile rinosinuzitelor, acestea sunt redutabile şi necesită tratament de urgenţă.

Pot exista şi complicaţii oculare (colectarea puroiului sinusal la nivelul orbitei) care afectează vederea, mişcarea ochiului, împingerea acestuia în afară sau chiar afectarea nervului optic. Se poate ajunge şi la meningită, tromboflebită de sinus cavernos sau abces cerebral. Complicaţiile oculare şi endocraniene reprezintă mare urgenţă chirurgicală.