Dr. Victor Costache: „Transplantul cardiac ar trebui să se realizeze în cel puţin 3-4 centre“

Ce v-a determinat să vă întoarceţi în ţară?

Este o întrebare foarte bună, pe care mi-o pune toată lumea cu care mă întâlnesc şi mai sunt şi acum colegi care mă întreabă „Tu eşti sigur că vrei să vii în România?“. În februarie 2013, chiar după ce am ieşit dintr-o operaţie, am primit un telefon de la o prietenă foarte bună, doctoriţa Clara Alexandrescu, şefa secţiei de cardiologie de la Monaco, care mi-a spus că un prieten de-al ei şi-a construit un spital în Sibiu cu o secţie de chirurgie cardiovasculară şi, fiind în trecere prin Franţa, şi-ar dori să se întâlnească cu mine.

Domnul doctor m-a vizitat, avea o împuternicire din partea universităţii din Sibiu, aşa că mi-a prezentat proiectul care dispunea de un spital ultramodern, foarte bine dotat, într-o zonă din România în care nu exista această specialitate. În plus, era afiliat la Universitatea de Medicină din Sibiu. Mi-am dat seama că este o provocare să inaugurez un centru nou de chirurgie cardiovasculară în ţara mea, într-o zonă în care era mare nevoie de tot ceea ce înseamnă chirurgie cardiovasculară.

Cu ce greutăţi v-aţi confruntat la întoarcerea în ţară?

Paradoxal şi ridicol, prima dificultate a fost recunoaşterea diplomelor, în condiţiile în care eram medic primar cu grad de şef de lucrări la universitate, membru al Colegiului Francez de Chirurgie Cardiovasculară, fiind român şi cu Facultatea de Medicină absolvită în România.

Mi-a fost greu să mi se recunoască diplomele de competenţe din Franţa, a fost un proces lung, anevoios şi consumator de timp, care a durat aproximativ 6 luni. Un alt lucru care a fost greu de implementat a fost decontarea de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a serviciilor medicilor cardiologi, a medicilor cardiologi intervenţionişti, anestezişti, reanimatori şi alţi chirurgi. Procesul a durat aproape patru ani, timp în care am făcut zeci de drumuri la autorităţile centrale din Bucureşti.

A fost un maraton birocratic care s-a sfârşit cu bine la finalul anului trecut. În Franţa lucrurile nu stau aşa. Chiar dacă sistemul lor medical este performant şi nu au nevoie neapărat de noi centre, acolo dacă salvezi viaţa unui om, acest lucru este recunoscut şi imediat aceste intervenţii se decontează, cum este şi firesc. Paradoxal, în România, deşi avem nevoie de centre, de chirurgi, de spitale noi, atunci când se deshide unul, apar nenumărate bariere birocratice pentru a-i îngreuna activitatea.

De ce aţi ales specializare chirurgie cardiovasculară?

Am ales chirurgia cardiovasculară încă de la începutul facultăţii, din anul I sau II, deoarece acolo unde am studiat, în Iaşi, în anul 1992, nu exista chirurgie cardiovasculară la acel moment, nu exista nici măcar cardiologie intervenţională, adică nu se putea pune un stent, nu se putea trata un infarct. Ne aflam în unul din primele trei centre universitare ale ţării şi nu exista posibilitatea să salvăm un pacient care necesita o intervenţie cardiovasculară. A fost o alegere firească în contextul realităţilor de sănătate publică din acea perioadă.

Aţi realizat operaţii în premieră naţională, inclusiv pacienţi care au fost refuzaţi în străinătate. Ce vă determină să realizaţi astfel de operaţii considerate riscante?

Noi nu facem nimic din ce nu am mai făcut. Noi realizăm aceste operaţii în Sibiu, unde nu exista această specilitate şi facem lucruri pe care le realizam firesc în Franţa. Spre ruşinea mea, nu fac nimic în plus faţă de ceea ce făceam în stagiul de pregătire din Franţa. Am avut, în schimb, norocul să am parte de o pregătire foarte bună, am avut răbdarea să învăţ pentru examenul de rezidenţiat din Franţa, în condiţiile în care concurenţa era de 15 candidaţi pe un loc, şi odată integrat în sistemul de formare francez, am făcut un rezidenţiat foarte serios, în două centre universitare mari, la centrul universitar din Toulouse şi la cel din Grenoble, cu stagii adiţionale de pregătire în Lyon.

La sfâşitul rezidenţiatului, am fost trimis ca medic chirurg specialist să lucrez un an în Canada, în Institutul Inimii din Quebec, al doilea centru ca mărime de acolo, unde se realizează în jur de 2.200 de interveţii pe an. Practic, am lucrat cu cei mai mari specialişti, atât din Europa, cât şi din America de Nord şi toate aceste intervenţii le-am realizat mai întâi sub îndrumarea marilor maeştri, cărora le sunt recunoscător. Acum o săptămână am realizat prima reparaţie endovasculară a unui anevrism rupt la un pacient aflat în şoc hemoragic, lucru pe care îl făceam în Franţa încă de acum 10 ani.

În România, aceste operaţii sunt mai noi datorită aspectelor date de modul în care ele sunt decontate şi dacă sunt sau nu materialele necesare în ţară. De asemenea, la Sibiu, noi am introdus primele operaţii endoscopice pentru reparaţii sau înlocuire a valvelor inimii. Acest tip de operaţii nu se făceau în Transilvania şi, din acest punct de vedere, unele operaţii sunt în premieră naţională. Însă, astfel de interveţii se făceau din 2008 în Franţa şi Canada.

Cât de eficient este implantul de inimă artificială şi dacă poate fi o soluţie pentru viitor?

La noi în ţară se face transplant de inimă, care este în scădere din cauza reducerii interesului autorităţilor asupra acestui tip de intervenţii. Spre ruşinea noastră, ca sistem sanitar, avem un singur centru de transplant funcţional, la Târgu-Mureş. Acolo intervenţiile sunt realizate de domnul doctor Horaţiu Suciu, care reuşeşte să ducă greul acestui tip de interveţie în condiţiile în care este foarte puţin sprijinit din punct de vedere administrativ.

Transplantul cardiac ar trebui să se realizeze în cel puţin 3-4 centre. Noi am făcut multe astfel de intervenţii în Franţa, dar Agenţia Naţională de Transplant nu a fost interesată să acrediteze centrul din Sibiu pe motiv că este privat, în condiţiile în care în întreaga ţară avem nevoi de atâtea operaţii şi intervenţii cardiovasculare de transplant cardiac şi de transplant pulmonar. Avem un for diplomatic care îşi permite să se îngrijoreze de modul de proprietate al spitalului şi nu de starea de bine a pacienţilor şi de calitatea serviciilor medicale. Asta este problema sistemului medical românesc. În funcţii cheie sunt persoane a căror grijă este blocarea altor persoane sau a unor spitale în loc să-şi dezvolte activitatea pentru care sunt plătiţi. Referitor la inima artificială, putem vorbi de implanturile de inimă artificială. Sunt mai multe tipuri de dispozitive.

Există dispozitive temporare, care sunt folosite când pacientul este în aşteptarea unui transplant şi pentru care nu se găseşte donator. I se pune o inimă artificială pentru a trece peste fenomenul de insuficienţă cardiacă. Mai există şi dispozitive care au o durabilitate mai lungă, care înlocuiesc un cord şi care pot fi o soluţie pe viitor din cauza lipsei de donatori. Primul implant s-a realizat în Franţa acum 3 ani şi de atunci se caută să se îmbunătăţească funcţionarea şi durata de viaţă a dispozitivului.

În afară de inima artificială, care sunt noutăţile în domeniul chirurgiei cardiovasculare?

Chirurgia cardiovasculară se găseşte într-un moment de turnură. Practic, operaţiile atât de populare în anii ̕ 80- ̕ 90, aşa numita chirurgie pe cord deschis prin deschiderea sternului pentru a înlocui o valvă sau pentru a face un bypass începe să scadă din popularitate. Primii care-şi doresc acest lucru şi trebuie să-i respectăm, sunt pacienţii şi atunci au apărut aceste metode minim invazive pe care le practicăm în fiecare zi la Sibiu, mai exact chirurgia endoscopică.

Printr-o incizie de câţiva centimetri reuşim să schimbăm una sau mai multe valve sau să le reparăm la pacienţii cu probleme cardiovasculare. De asemenea, au apărut valvele transcateter, care se introduc printr-un vas de sânge, care au, însă, o durată mult mai scăzută şi indicaţiile standart sunt pentru a le oferi pacienţilor foarte vârstnici sau cu risc chirurgical crescut.

Care este situaţia transplantului pulmonar în România?

Cred că ar trebui reformată Agenţia Naţională de Transplant, care a făcut totul pentru a bloca acest tip de intervenţii. Ar trebui să vină oameni noi cu idei, care au experienţă. Centrul nostru a depus un dosar în 2014, în condiţiile în care eram singurul chirurg din România care efectuase cu succes astfel de intervenţii, cu articole ştiinţifice publicate în domeniu.

Am reuşit să reconfigurăm o echipă care ar putea face transplant pulmonar la Sibiu, însă nu am avut nici măcar o vizită a Agenţiei de Transplant sau un telefon. Transplantul pulmonar este cel mai greu de realizat din punct de vedere organizatoric din toate transplanturile în medicină şi este nevoie de muncă în echipă, de sinergie şi voinţă la nivel central.

CV

Şef secţie Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, Clinica Polisano, Sibiu Medic primar Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, Annecy, Franţa Şef lucrări, medic specialist Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, Grenoble, Franţa Membru titular al Colegiului Francez de Chirurgie Cardio-Vasculară şi Toracică Masterat anatomie, Facultatea de Medicină J. Fourier, Grenoble Diplomă de Fellowship în Chirurgie Cardiovasculară şi toracică, Universitatea Laval, Québec Teză în medicină (MD) «Diagnostic şi efectuarea disecţiilor aortice» la Spitalul John Radcliffe – Oxford