Vitamine mai puţin cunoscute
Pentru a acoperi necesarul zilnic, vitaminele respective pot fi completate din consumul unor alimente. Pe lângă vitaminele cu care ne-am familiarizat, există şi altele, descoperite de curând. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie ne precizează sursele din care să le procurăm şi ce efecte terapeutice au acestea asupra organismului.
Vitamina B10 combate ateroscleroza
Vitamina B10, denumită şi PABA (adică acidul para-aminobenzoic), are mai multe efecte terapeutice asupra organismului nostru. Regenerează şi reîntinereşte, este antiinfecţioasă, antioxidantă, protejează pielea de razele ultraviolete şi joacă un rol important în pigmentarea pielii şi a părului. Carenţa acestei vitamine duce la încărunţirea părului, oboseală, dureri de cap, depresie, depigmentare şi la iritare. Cele mai bune surse de vitamina B10 le găsim în germeni de grâu, orez integral, târâţe, iaurt, ouă, drojdie de bere, dar şi în plante medicinale precum hameiul şi seminţele de susan.
Vitamina B13, bună pentru ficat
Această vitamină, cunoscută şi sub numele de acid orotic, este eficientă în special în afecţiuni hepatice, protejează flora intestinală, previne îmbătrânirea prematură şi este folosită ca adjuvant în scleroza multiplă. Cele mai bune surse de vitamina B13 le găsim în diverse lactate precum iaurt, chefir şi zer, în toate legumele rădăcinoase şi în drojdia de bere. Vitamina B13 este folosită ca ingredient în produsele cosmetice. În combinaţie cu vitaminele din complexul B, vitamina B13 contribuie şi la formarea globulelor roşii. Semnificativ este faptul că în acidul orotic se găsesc şi unele minerale: magneziu, potasiu şi calciu.