Picăturile de nas pot da dependenţă
Ai mereu nasul înfundat, chiar dacă răceala a trecut? Seara, înainte de culcare, dar şi în somn simţi că te sufoci dacă nu îţi pui câteva picături nazale.
Dimineaţa, primul lucru pe care-l faci este să-şi administrezi astfel de decongestive, iar peste zi, le foloseşti de nenumărate ori? Acestea sunt semne clare că picăturile nazale au devenit indispensabile în viaţa ta. Există câteva soluţii care te pot scăpa de această dependenţă.
Când se înfundă nasul
Cel mai frecvent, senzaţia de nas înfundat apare în urma răcelilor, atunci când se instalează rinita, adică se inflamează mucoasa nazală.
Potrivit farmacistei Dana Oprea, nasul înfundat poate fi şi o cauză a alergiilor provocate de diferiţi factori de mediu (praful, mucegaiul, polenul, acarienii), a sinuzitei (inflamarea sinusurilor), a rinitei vasomotorie (rinită cronică care se manifestă prin congestie nazală accentuată de substanţe iritante ca parfumul, poluarea, aerul uscat).
De aceea, pentru orice problemă menţionată mai sus, este bine să ceri sfatul unui specialist, în loc să apelezi la picăturile nazale, care, de multe ori, pot face mai mult rău decât bine pe termen mediu şi lung.
Cum se administrează corect
Cel mai indicat este ca la începutul folosirii picăturilor nazale să citeşti cu atenţie prospectul pentru a şti ce cantitate trebuie administrată. Potrivit farmacistei Dana Oprea, înainte de a pune picăturile, se suflă nasul. În poziţia sezut, cu capul înclinat sau culcat pe o pernă, se introduce picurătorul aproximativ 1 cm în nară şi se pune cantitatea specificată în prospect.
După administrare, picurătorul se spală cu apă fierbinte. De asemenea, flaconul cu picături nazale nu trebuie împrumutat de la o persoană la alta. După aplicarea picăturilor, nasul nu trebuie să fie curăţat cel puţin 30 de minute, pentru ca substanţa activă să-şi facă efectul. Picăturile de nas se administrează maxim 3-5 zile, de 3 ori în 24 de ore.
Palpitaţiile, posibil efect advers
Dacă pe moment par că fac bine, folosite o perioadă îndelungată, picăturile de nas nu doar că dau dependenţă, ci pot provoca şi insomnii, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale.
De aceea, decongestivele nazale trebuie folosite numai sub supraveghere medicală de către persoanele care suferă de hipertensiune, diabet, glaucom, hipertiroidism, cele care au probleme cu inima şi de femeile gravide. Mai pot apărea iritarea şi uscarea mucoasei nazale, iar într-un final, pierderea mirosului, adică atrofierea mucoasei nazale şi a gustului.
Cum previi adicţia
Odată ce organismul tău s-a obişnuit cu picăturile nazale, greu vei mai putea să respiri fără ele. Prin urmare, în lipsa lor vei avea mereu senzaţia de sufocare şi nu te vei putea concentra pe treburile zilnice, dar nici somnul nu va mai fi la fel ca altădată. De aceea, e bine să conştientizezi că există o problemă şi să începi să o tratezi.
În primul rând, de la o săptămână la alta, diluează treptat soluţia medicamentoasă cu ser fiziologic, recomandă farmacista Dana Oprea. Ulterior, când diluaţia este foarte mare, se face un lavaj nazal cu soluţie de clorură de sodiu hipertonă sau cu apă de mare. În acelaşi timp, pentru a-ţi ajuta organismul să depăşească această perioadă, se administrează oral şi antihistaminice simple.
De altfel, o alternativă la soluţiile nazale sunt inhalaţiile cu uleiuri volatile de mentă şi eucalipt, plasturii pentru respiraţie uşoară şi capsusele moi destinate uzului extern cu uleiuri de conifere.
Bine de ştiut
Nasul înfundat nu este doar o cauză a răcelilor sau a rinitelor alergice, ci poate ascunde şi deviaţii de sept sau polipoză nazală. Folosirea decongestivelor nazale poate împiedica depistarea acestor probleme de sănătate.