Ce tip de cancer ar putea indica durerile de spate?

Simptomele cancerului pancreatic pot fi subtile, variate sau, în stadiile incipiente ale bolii, inexistente. De aceea, „cancerul pancreatic este cel mai letal cancer din corpul uman, cu rate generale de supraviețuire pe cinci ani de 7%, în ciuda tuturor progreselor din ultimele decenii, potrivit Mayo Clinic.

„Nu există semne revelatoare pentru cancerul pancreatic, iar simptome precum pierderea în greutate, durerea abdominală, icterul și pierderea poftei de mâncare sunt nespecifice”, precizează specialiștii de la Mayo Clinic.

De aceea, este esențial să știi ce simptome să urmărești și să conștientizezi toți factorii care te pot expune la un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic.

„Pancreasul este situat în partea din spate a abdomenului, în spatele stomacului, zona retroperitoneală”, spune James Farrell, profesor de medicină și director la Centrul Yale pentru boli pancreatice. Pancreasul are o glandă exocrină și o glandă endocrină, care îndeplinesc funcții digestive și hormonale.

 Funcția exocrină produce enzime care ajută la digestia, conform Clinicii Cleveland. Funcția endocrină este de a trimite hormoni care controlează cantitatea de zahăr din sânge, a mai precizat profesorul.

„Cancerul pancreatic începe, de obicei în canalele pancreasului”, spune Chee-Chee Stucky, MD, Clinicii Mayo. „Micile modificări ale ADN-ului celular au ca rezultat multiplicarea și acumularea necontrolată de celule în grupuri numite tumori. Dacă nu sunt tratate, aceste celule canceroase se pot răspândi în afara pancreasului în alte părți ale corpului”.

Riscul de a dezvolta cancer pancreatic crește pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, majoritatea pacienților cu cancer pancreatic au peste 45 de ani și aproximativ două treimi au cel puțin 65 de ani.

„Bărbații sunt puțin mai susceptibili de a dezvolta cancer pancreatic decât femeile”, raportează Societatea Americană de Cancer.

Cercetările au arătat că poate exista o legătură între grupa de sânge și riscul de apariție a anumitor boli, inclusiv cancerul pancreatic. Și Societatea Americană de Cancer avertizează că unele alegeri ale stilului de viață, cum ar fi dieta, inactivitatea fizică, fumatul și consumul intens de alcool, vă pot afecta riscul de îmbolnăvire.

Cancerul pancreatic poate fi asimptomatic pentru o lungă perioadă de timp și poate rămâne nedetectat pentru o perioadă lungă de timp din cauza locului în care este localizat organul.

Sciatica - durere de spate FOTO Shutterstock

Durerile de spate pot fi semnul unor afecțiuni grave. Foto:Shutterstock

„Pancreasul este adânc în interiorul corpului, astfel încât tumorile precoce nu pot fi văzute sau simțite de către furnizorii de servicii medicale în timpul examenelor fizice de rutină”, explică Societatea Americană de Cancer. „Oamenii de obicei nu au simptome până când cancerul se răspândește deja la alte organe. Puteți avea o tumoare relativ mică la capătul pancreasului, aproape de deschiderea duodenului, care poate provoca icter”, explică Matthew Walsh pentru Clinica Cleveland.

Pe măsură ce o tumoare crește din pancreas și invadează anumiți nervi și organe, aceasta poate provoca dureri de spate. Unii oameni raportează, de asemenea, că simt dureri în umăr sau sub omoplat. Alți oameni simt dureri în spate și abdomen, simultan.

Durerea de spate poate fi un semn de avertizare pentru mai multe afecțiuni. Osteoporoza și încordarea musculară sunt doar două dintre motivele potențiale ale durerilor de spate, dar cauza poate fi mult mai gravă. Durerea în diferite zone ale spatelui poate semnala diferite tipuri de cancer, care includ cancer pulmonar și cancerul pancreatic, spune Healthline, care avertizează, de asemenea, la schimbări precum pierderea bruscă în greutate și slăbiciune, furnicături sau amorțeală în brațe și picioare.

Farrell avertizează, de asemenea, că alte simptome asociate cu cancerul pancreatic includ scăderea în greutate, urină întunecată, anorexie, greață, vărsături, depresie, pancreatită și diabet.

Citește și Acestea sunt analizele pe care trebuie să le facem anual