Sfatul specialistului: cum să te speli corect pe dinţi
„Cea mai des întâlnită problemă cu care vin pacienţii este apariţia cariilor. Neglijarea igienei orale poate duce la afecţiuni dentare serioase, dureroase şi/sau la pierderea dinţilor şi pot afecta buna funcţionare a întregului organism. În plus depunerile de tartru pot duce la sângerări gingivale şi gingivită, care, netratate, pot cauza parodontoză. Este important să ne spălăm de cel puţin două ori pe zi, dimineaţa şi seara obligatoriu. Ideal ar fi de fiecare dată după ce mâncăm, să mergem regulat la dentist şi să avem o dietă bogată în fructe şi legume şi mai puţin produse zaharoase. Nu este însă suficient să ne spălăm pe dinţi, trebuie să o facem şi corect“, explica dr. Andra Custura, medic stomatolog Andra Smile.
Periezi dinţii prea dur
Şansele ca smalţul să se deterioreze atunci când te speli pe dinţi într-un mod agresiv sunt foarte mari. Acest obicei combinat cu periajul lateral pot provoca crestături în apropierea gingiei. Cu presiune continuă în timpul periajului, aceste crestături se pot adânci în straturile dinţilor. Mai mult decât atât periajul agresiv poate duce la iritaţie şi la inflamarea gingiilor. Nu foloseşti periuţa/pasta de dinţi bună
Asigură-te că foloseşti o periuţă moale sau foarte moale pentru a diminua şansele deteriorării dintilor. Periuţele electrice pot fi foarte utile atâta timp cât sunt utilizate corect. Dacă foloseşti duşul bucal asigură-te că este setat la cel mai mic nivel. Nivelele superioare pot dăuna zonei dintre gingie şi dinte.
De asemenea, periuţa ta de dinţi poate fi un refugiu ideal pentru bacterii, inclusiv pentru stafilococi. Ar trebui să o înlocuieşti o dată la 3 luni , chiar şi mai devreme în cazul în care perii sunt uzaţi şi îndoiţi. De-a lungul timpului perii se deteriorează şi se despică, iar bacteriile se cuibăresc în aceste spaţii. Pentru a minimaliza acest fenomen, clăteşte periuţa cu apă fierbinte dupa utilizare şi las-o să se usuce complet.
Pastele de dinţi ce conţin bicarbonat de sodiu sunt utile pentru îndepărtarea petelor de pe dinţi deoarece sunt abrazive, însă sunt dure cu smalţul, de aceea este bine să le folosiţi de două-trei ori pe săptămână. Cât despre pastele de dinţi pentru albire, acestea nu dăunează suprafeţei dentare.
Nu te clăteşti după ce te-ai spălat pe dinţi
Un periaj eficient şi utilizarea atei dentare pot elimina placa bacteriană. Folosirea apei de gură după aceşti paşi este esenţială deoarece elimină germenii rămaşi în cavitatea bucală.
Foloseşte o apă de gură fără alcool, care nu arde, sau foloseşte o soluţie bucală cu flour pentru a consolida şi întări smalţul, cât şi pentru prevenirea apariţiei cariilor.
Nu îţi periezi dinţii suficient
Majoritatea oamenilor nu petrec suficient timp pentru a se spăla pe dinţi. Durata indicat pentru un periaj dentar este de trei-patru minute. Data viitoare, cronometrează-te şi vezi cât durează periajul tău în mod obişnuit.
Pentru un periaj de trei-patru minute poţi folosi următiarele soluţii: un cronometru instalat în baie, o periuţă de dinţi electrică cu timer, să asculţi o melodie preferată care să aibă minim trei minute, să foloseştii o clepsidră.
Nu eşti atent când îţi periezii dantura
Este foarte uşor să ratezi zona dintre gingie şi dinte care este cea mai importantă. Aceasta este partea în care tartrul, bacteriile şi placa se adună şi dezvoltă, ceea ce duce la inflamarea gingiilor. Aruncă o privire asupra molarilor din spate deoarece este posibil ca periuţa de dinţi să nu-i cureţe în totalitate.