Motivul pentru care ar trebui să stăm mai des cu picioarele ridicate

image

Mai ales dacă stai mult pe scaun sau, dimpotrivă, în picioare, este esenţial să faci frecvent un gest simplu: să îţi ţii picioarele ridicate.

Pentru a întoarce sângele la inimă, venele membrelor inferioare trebuie să funcţioneze împotriva gravitaţiei. Când circulaţia sângelui este deficitară, este mai mare riscul de a face insuficienţă venoasă sau varice.

Persoanele care au un serviciu care implică mult stat în picioare (farmacist, bucătar, frizer etc.) au un risc mai mare de a face insuficienţă venoasă cronică. La fel de expuşi sunt şi cei care au o muncă sedentară, care implică stat pe scaun ore în şir.

Atât statul în picioare, cât şi pe scaun pe perioade lungi îngreunează întoarcerea sângelui de la picioare spre inimă, iar acest lucru favorizează apariţia varicelor, din cauza presiunii de la nivelul membrelor inferioare. De altfel, persoanele care stau mult în picioare se pot confrunta adesea cu membre umflate şi dureroase, ceea ce este un semnal de alarmă. Dacă eşti, totuşi, nevoit să stai mult în picioare, încearcă să le mişti, ca şi cum ai merge pe loc, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei.

Menţine-ţi picioarele ridicate

Pentru întoarcerea venoasă, este indicat să faci zilnic un exerciţiu simplu, dar care este mai mult decât benefic pentru circulaţia sângelui. Mai ales dacă stai mult în picioare sau pe scaun, este recomandat ca de 3 ori pe zi să stai culcat, la orizontală, şi să menţii în acest timp picioarele ridicate, un sfert de oră. Dacă totuşi nu ai această posibilitate, poţi face câteva mişcări de flexie a picioarelor. Iar dacă stai mult pe scaun, ridică-te la fiecare jumătate de oră şi fă câţiva paşi.

Vezi şi: Castanul sălbatic ameliorează circulaţia venoasă şi hemoroizii. Cum se administrează

Simptome ale insuficienţei venoase

● senzaţia de picioare grele, mai ales la sfârşitul zilei;

● furnicături şi nevoia de a mişca picioarele;

● crampe musculare în special noaptea;

● edeme la nivelul gleznelor şi picioarelor;

● apariţia de varice sau vene varicoase care provoacă mâncărime;

● ulcere varicoase, adică plăgi cronice, care necesită tratament pentru a se cicatriza şi pentru a evita infecţiile secundare.