Este periculos să îndepărtezi o aluniţă? Mituri demontate de medic

Despre aluniţe circulă tot felul de mituri şi există preconcepţia că "nu trebuie să umbli la ele".  Dr. Claudia Ciobanu, medic dermatolog, demontează miturile legate de acest subiect.

Alunițele, cunoscute în termeni medicali sub denumirea de nevi melanocitari (pigmentari), sunt mici pete sau excrescențe ale pielii având o varietate de culori, de la nuanțe de roz la maro închis-negru. Nevii sunt considerați tumori benigne și reprezintă, de fapt, aglomerări de celule melanocitare, acele celule care produc melanina, pigmentul ce determină fototipul cutanat al unei persoane.

image

Alunițele pot fi congenitale (prezente de la naștere) sau dobândite pe parcursul vieții (în copilărie sau la maturitate).

Decizia de îndepărtare a unei alunițe prin terapie laser, shaving sau chirurgical diferă de la caz la caz în funcție de:

- caracteristicele aluniței (plană, papilomatoasă, cu aspect de mură, pediculată, pigmentată sau decolorată, cu sau fără fire de păr pe suprafață),

- evoluția ei în timp,

- localizare,

- istoricul medical al pacientului,

- aspectul dermatoscopic al acesteia evaluat de către medicul dermatolog.

Majoritatea alunițelor plane sau papilomatoase necesită excizie chirurgicală, care asigură îndepărtarea în totalitate a leziunii, fără risc de recidivă.

Deși excizia chirurgicală a devenit o procedură comună în cabinetul dermatologului, pentru îndepărtarea alunițelor ce prezintă risc de cancer de piele sau a celor care reprezintă o preocupare estetică, există în continuare mai multe mituri și concepții greșite.

Să aruncăm o privire mai atentă asupra unora dintre aceste mituri:

Mitul 1: Excizia chirurgicală este dureroasă!

Realitate: Excizia chirurgicală se efectuează sub anestezie locală ceea ce înseamnă că pacientul este treaz în timpul procedurii, dar zona unde se desfășoară operația este amorțită. Deși poate exista un oarecare disconfort sau presiune în timpul procedurii pentru majoritatea pacienților intervenția este cât se poate de acceptabilă.

Citeşte şi: Dr. dermatolog Anca Zbranca: „Aluniţele din naştere au potenţialul malign cel mai ridicat“

Mitul 2 : Excizia chirurgicală este riscantă!

Realitate: Excizia chirurgicală este o modalitate sigură și eficientă de a îndepărta alunițele care pot prezenta riscul evoluției spre un cancer de piele (nevi displaziaci) și este obligatorie în cazul suspectării unei transformări maligne a nevului (melanom).

Excizia chirurgicală a unei alunițe NU crește riscul de transformare malignă sau de ‘împrăștiere‘ a celulelor la distantă după intervenție. În unele cazuri de melanoame descoperite în stadii incipiente, excizia chirurgicală cu margini de siguranță este unica opțiune terapeutică cu scop curativ și cu șanse de vindecare de peste 98%.

Procedura este realizată de către un medic dermatolog calificat în tehnici de dermatochirurgie, care poate stabili un diagnostic clinic corect al tipului de alunită și poate gestiona și minimiza eventualele complicații.

Citeşte şi: Când este nevoie de scoaterea aluniţelor. Sfatul medicului

Mitul 3: Excizia chirurgicală lasă o cicatrice inestetică

Realitate: Este posibil ca după excizia chirurgicală a unei alunițe să existe o cicatrice reziduală. Dimensiunea, aspectul și atenuarea în timp a cicatricei depinde în mare măsură de dimensiunea și localizarea aluniței, de anumite particularități de vindecare ale pacientului dar și de tehnica și tipul de sutură folosită de medic.

Medicul dermatolog are la îndemână o serie de opțiuni terapeutice (tratamente topice, injectabile, lasere) cu ajutorul cărora poate îmbunătăți aspectul estetic al unei cicatrici postoperatorii.

Mitul 4: Excizia chirurgicală este întotdeauna necesară?

Realitate: În unele situații în funcție de particularitățile aluniței (localizare, aspect clinic /dermatoscopic) precum și de vârsta și istoricul pacientului se pot lua în considerare alte opțiuni de îndepărtare: prin terapie laser sau prin shave (excizie ce presupune tăierea aluniței cu un bisturiu tangențial la piele urmată de coagularea țesutului cu laser C02) sau electrocauterizare.

Aceste proceduri sunt mai puțin invazive decât excizia chirurgicală și au ca rezultat o cicatrice mai mică. Cu toate acestea, aceasta abordare este adecvată numai pentru anumite tipuri de alunițe care aduc de obicei un disconfort estetic și nu se realizează pentru alunițele care pot prezenta riscul de evoluție spre un cancer de piele.

Mitul 5: După excizie alunița crește la loc?

Excizia chirurgicală în totalitate a unei alunițe reduce considerabil riscul de recidivă locală. În anumite situații, medicul dermatolog va trimite nevul excizat la examenul histopatologic pentru confirmarea diagnosticul clinic și pentru a se asigura că excizia nevului este completă.

În concluzie, excizia chirurgicală a alunițelor nu trebuie să ne sperie și uneori este singura modalitate eficientă și corectă pentru îndepărtarea nevilor.

Este important să consultați un medic dermatolog pentru a identifica cel mai potrivit plan de tratament și pentru a înlătura aceste mituri și concepții eronate!

image

Dr. Claudia Ciobanu, medic dermatolog