Cum să previi meningita şi complicaţiile acesteia

1 2 jpg jpeg

De obicei, cei mici, adolescenţii şi tinerii sunt cei mai predispuşi la infectarea meningelor. Netratată la timp poate duce la deces, prin septicemie (infectarea sângelui).

Cum să o recunoşti

Primele simptome că poţi suferi de meningită sunt acestea: febră (peste 38 C) sau mai mare, durere de cap foarte puternică, stare de rău, senzaţie de disconfort vizual la lumină puternică. Alte simptome pot fi: înţepenirea gâtului, erupţie cutanată, convulsii, somnolenţă şi lipsă de reacţie. Nu este obligatoriu să apară toate simptomele, ci diferă de la caz la caz. Dacă suspectezi că micuţul sau cineva apropiat suferă de meningită sună la 112.

Info

Despre meninge trebuie să ştii că reprezintă 3 straturi de ţesut conjunctiv (pia mater, arahnoida şi durei mater).

De ce apare

Fiind o boală infecţioasă, ea apare din cauza unor infecţii virale sau provocate de bacterii ori fungi. Specialiştii explică faptul că cele cauzate de bacterii nu-s foarte des întâlnite însă pot fi mult mai grave decât cele provocate de virusuri.

Ştiai că...

... odată cu introducerea vaccinului pneumococic, au scazut ratele de îmbolnăvire de meningită de acest tip la copii şi la adulţi?

Cum se transmite

Meningita se poate lua prin tuse, strănut, sărut, dacă foloseşti tacâmurile sau periuţa de dinţi a unei persoane infectate. De multe ori, se poate întâmpla ca unele persoane să fie doar purtătoare ai bacteriilor sau virusurilor, nefiind infectate şi neprezentând simptome. Au aceste bacterii la nivelul gâtului sau nasului şi-i pot contamina pe ceilalţi prin mijloacele de trasmitere de mai sus.

Meningita bacteriană

De regulă, bebeluşii de până în 3 luni se pot îmbolnăvi de meningită din cauza unor streptococi şi bacterii, spre exemplu, Escherichia coli şi Listeria monocytogenes. Copiii, dar şi adulţii pot lua Neisseria meningitidis şi Streptococcus pneumoniae, îmbolnăvindu-se astfel de meningită. Pentru persoanele adulte, cele 2 reprezintă principala cauză de îmbolnăvire de meningită. Listeria monocytogenes repezintă o primă cauză a îmbolnăvirii persoanelor trecute de 50 de ani.

Complicaţii

Cei care sunt trataţi rapid, încă de la primele semne ale bolii îşi revin cu totul, însă există şi unele situaţii când unii bolnavi rămân cu sechele pe termen lung, relatează nhs.uk. Printre problemele grave care pot apărea se află şi acestea: pierderea parţială sau totală a vederii sau a auzului, dificultăţi mari de memorare şi deficit de atenţie, epilepsie. De asemenea, pot fi prezente şi acestea: tulburări de coordonare sau de mişcare şi mai grav, pierderea membrelor, fiind necesară amputarea acestora.

Meningita virală

Printre virusurile care duc la meningită se află acestea: virusul Herpes simplex de tip 2, virusul Varicella zoster, virusul urlian, HIV şi VCML.

Meningita cauzată de fungi

HIV/SIDA, anumite medicamente (spre exemplu, cele care se administrează după transplantul de organe) ori pierderea capacităţii de apărare a organismului (din cauza îmbătrânirii) sunt factorii declanşatori ai meningitei provocate de fungi. Debutează cu simptome precum migrenele şi febra.

Aşa preîntâmpini îmbolnăvirea!

În ziua de azi există câteva vaccinuri care îi protejează pe micuţi de anumite cauze ale meningitelor. Pentru meningita de tip B se face 1 vaccin copiilor de 8 săptămâni, urmând să li se mai administreze 1 doză la 16 săptămâni şi apoi la 1 an. Mai există şi vaccinul care se face bebeluşilor la 8, 12 şi 16 săptămâni. Vaccinul pneumococic pentru micuţii de 8, 12 şi 16 săptămâni; vaccinul pentru meningita de tip C este pentru bebeluşii de 12 săptămâni şi 1 an. De asemenea, se administrează şi adolescenţilor.

Cum se pune diagnosticul

Pentru a se pune un diagnostic corect medicul efectuează o puncţie lombară. Se va introduce 1 ac în coloana vertebrală pentru a se lua o mostră de lichid cefalorahidian.