Cum ne poate îmbolnăvi umiditatea din casă

1 2 jpg jpeg

Care este nivelul optim de umiditate Deşi este un aspect pe care deseori îl ignorăm, umiditatea din locuinţă este unul dintre factorii care ne poate influenţa sănătatea. Potrivit specialiştilor, nivelul optim de umiditate din casă trebuie să fie cuprins între 45 şi 55%.

Dacă valorile acesteia sunt mai mari, atunci şi riscurile pentru sănătate sunt crescute. Printre efectele negative ale umidităţii reduse se numără: sinusuri şi gât iritat, mâncărimi la nivelul ochilor, insomnia şi uscăciunea pielii.

Persoanele care sunt diagnosticate cu astm bronşic sau cu BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) sunt mult mai afectate de creşterea nivelul de umiditate din locuinţă.

Explicaţia medicilor este una simplă: aerul din casă poate usca şi inflama mucoasa tractului respirator, fapt ce poate favoriza apariţia răcelilor, dar şi a infecţiilor respiratorii.

Rezultatele unor cercetări recente au arătat că şi nivelul redus al umidităţii din locuinţă poate fi asociat cu problemele respiratorii: scade rezistenţa organismului în faţa infecţiilor respiratorii şi ne predispune la astfel de afecţiuni, cu atât mai mult pe perioada sezonului rece.

Afectate de nivelul prea crescut de umiditate din locuinţă sunt şi persoanele care suferă de probleme osteoarticulare. În astfel de cazuri, apar durerile la nivel articular şi chiar se intensifică, ceea ce poate duce la limitarea mişcărilor, respectiv a activităţile de peste zi.

Specialiştii sunt de părere că printre cele mai afectate sunt persoanele sunt care suferă de afecţiuni degenerative, cum este cazul artrozei. De asemenea, umiditatea ridicată poate cauza dureri la nivelul unor fracturi vindecate.

- pune un vas cu apă lângă calorifer sau pe pervaz în cameră;

- cumpără un umidificator/dezumidificator, aparat care ajută la menţinerea umidităţii la un nivel normal;

- evită să usuci hainele în casă;

- nu uita să foloseşti hota când găteşti sau să închizi uşa la bucătărie, pentru ca aburul să nu ajungă şi în celelalte încăperi din locuinţă.

INFO: Cu cât nivelul de umiditate din locuinţă este mai redus, cu atât virusul gripal poate să supravieţuiească mai mult, potrivit specialiştilor de la Universitatea de Stat din Oregon, SUA.

Ştiai că...

... un nivel al umidităţii de peste 60% poate favoriza dezvoltarea mucegaiurilor şi acarienilor în casă? Astfel şi riscul ca persoana să dezvolte alergii este tot mai mare.

Dr. Călin Ciubotaru

medic de familie

Pereţii reci şi umezi ai locuinţei au tendinţa de a dezvolta, în timp, igrasie. Mucegaiurile apărute astfel eliberează permanent spori în atmosferă, ce sunt inhalaţi, inducând, favorizând sau agravând o gamă largă de boli respiratorii şi alergice: astm, bronşite, rinite şi infecţii respiratorii variate.

Spaţiile de locuit trebuie să fie însorite, aerisite cât mai des, bine izolate termic la exterior şi încălzite corespunzător. Pe de altă parte, uscarea excesivă a aerului din încăperi, produsă de regulă de calorifere sau alte dispozitive de încălzit, determină uscăciunea mucoasei respiratorii, tulburări de somn şi disconfort.

Folosirea umidificatoarelor, întinderea unui prosop ud pe calorifer şi aerisirea frecventă sunt benefice pentru sănătate.