Cele mai întâlnite tipuri de cancer

1 2 jpg jpeg

Cancerul este o afecţiune ce poate fi vindecată, care cere multe eforturi, curaj, susţinere socială şi mai ales multă determinare. În cele ce urmează, îţi vom prezenta cele mai întâlnite tipuri de cancer şi simptomele lor, pentru a şti cum să le previi!

Cele mai întâlnite tipuri de cancer - de sân

Fără îndoială, cancerul de sân este tipul de cancer cu cea mai mare incidenţă în rândul femeilor, precum şi cu cea mai mare rată de recuperare. Autoexaminarea şi mamografiile reprezintă cele mai sigure modalităţi de prevenire a cancerului de sân.

Totuşi, iată câteva simptome de care ar trebui să ţii cont:

- Orice fel de modificare apărută în forma sau dimensiunea sânilor: un nodul, schimbări ale aspectului pielii (roşeaţă, aspect de coajă de portocală), secreţii sau modificări ale formei mamelonului; - Durere la nivelul pieptului în momentul palpării; - Schimbări în ceea ce priveşte mărimea la unui dintre sâni; - Mobilitate scăzută la nivelul sânilor atunci când ridici braţele; - Lăsarea unui mamelon.

Cele mai întâlnite tipuri de cancer - de colon

Cancerul de colon este al doilea cel mai răspândit tip de cancer mai ales în rândul femeilor, incidenţa sa fiind crescută şi în cazul bărbaţilor. Aproape toate cazurile de cancer de colon au la origine formarea unor polipi necanceroşi la nivelul mucoasei colonului care, în caz că sunt depistaţi şi extirpaţi la timp, pot deveni canceroşi.

Iată câteva simptome care ar trebui să te îngrijoreze:

- Durere abdominală;

- Sânge în scaun;

- O stare de rău general, cu digestii grele şi oboseală pronunţată;

- O scădere în greutate inexplicabilă;

- Alternarea regulată a episoadelor de diaree cu cele de constipaţie.

Cele mai întâlnite tipuri de cancer - de stomac

Un sfert dintre bolnavi trăiesc cinci ani. Cancerul de stomac este al cincilea ca rată de mortalitate în România şi a două cauză de deces prin cancer în lume. Apare mai des la bărbaţi, după 70 de ani.

Printre factorii de risc se numără alimentaţia bogată în produse conservate prin uscare sau fum, excesul de sare şi nitriti (din mezeluri), dietă săracă în fibre şi în seleniu (surse: peste, ouă, dovleac) , infecţia cu Helicobacter pylori, dar şi antecedentele în familie (risc triplu) sunt cei mai importanţi factori de risc. Grupa de sânge A şi familiile cu polipi în tractul digestiv au risc crescut.

Iată care sunt simptomele care ar trebui să te îngrijoreze:

- Primele semne care îl trădează sunt senzaţia de balonare imediat după masă, greaţă şi vomă, arsuri la stomac, sânge în scaun, icter, umflarea abdomenului, durere la înghiţire, pierdere în greutate inexplicabilă.

Iată care sunt cele mai întâlnite simptome în cazul celor două tipuri de cancer:

- Sângerări neregulate: fără îndoială, acesta este primul semnal de alarmă. Fiţi atente, de asemenea, la menstruaţiile abundente sau neregulate;

- O scădere în greutate inexplicabilă;

- Dureri pelviene: acesta poate fi un simptom al cancerului ovarian, aşa că nu neglija durerile resimţite în zona abdomenului, gazele sau crampele abdominale;

- Modificarea secreţiei vaginale: o culoare mai închisă şi un miros mai puternic;

- Oboseală constantă.

Cele mai întâlnite tipuri de cancer - pulmonar

În 80% dintre cazuri, cancerul pulmonar este provocat de fumatul activ, dar şi de cel pasiv. Iată care sunt semnele care ar trebui să te alarmeze:

- Tuse persistentă;

- Durere în piept în momentul în care tuşeşti;

- Oboseală pronunţată;

- Pierdere în greutate;

- Tuse cu sânge;

- Dificultăţi de respiraţie.

Cele mai întâlnite tipuri de cancer - de piele

Orice modificare de la suprafaţa pielii - cum ar fi petele, diversele imperfecţiuni şi semne, schimbarea culorii, texturii şi suprafeţei unei aluniţe - poate fi un semnal de alarmă care ar putea indica cancerul de piele non-melanom sau, în cel mai rău caz, melanomul.

Pentru a preveni din timp apariţia melanomului, îţi prezentăm în cele ce urmează ce aluniţe sunt periculoase sau cum le poţi detecta mai uşor folosind regula ABCDE:

Ce aluniţe sunt periculoase: A pentru asimetrie

Astfel, jumătatea unei aluniţe sau a unui semn din naştere nu corespunde ca formă cu cealaltă jumătate. B vine de la margine. Astfel, este un semnal de alarmă dacă marginile aluniţei nu sunt bine definite, sunt inegale şi anormale. C este pentru pentru culoare: aceasta poate conţine umbre de maro şi negru şi nu este uniformă. Se pot observa, de asemenea, pete roşiatice sau roz.

Ce aluniţe sunt periculoase: D pentru diametru

Trebuie să îţi pui un semn de întrebare în cazul în care aluniţa are un diametru mai mare de 6 milimetri. E este semnul folosit pentru evoluţia acesteia. Astfel, aluniţa îşi schimbă, în timp, forma, mărimea sau culoarea.