Care sunt efectele cariei de biberon asupra danturii adultului

1 2 jpg jpeg

Prevenirea cariei de biberon, cea mai frecventă afecţiune stomatologică întâlnita la bebeluşi, devine cea mai importantă măsură care trebuie luată de către părinţi, pentru a asigura o dezvoltare corespunzătoare a danturii copilului lor la vârsta adultă. Caria de biberon apare la dinţii de lapte ca urmare a hrănirii constante şi îndelungate a sugarului/copilului mic cu alimente bogate în carbohidraţi. Pentru bacteriile din cavitatea bucală a celui mic carbohidraţii reprezintă un aliment pe baza căruia se înmulţesc şi produc un acid ce atacă dinţii şi smaltul dinţilor, ceea ce duce la apariţia cariilor dentare.

Nu doar zahărul şi mierea cu care unii dintre părinţi îndulcesc sucurile şi ceaiurile pe care le bea copilul, dar chiar şi laptele sau sucurile naturale de legume şi fructe conţin carbohidraţi naturali. Dacă acestea rămân în gură pentru multă vreme, cum ar fi atunci când copilul adoarme cu biberonul în gură), ele produc prin descompunerea lor acizi care scot calciul din dinţii copilului, producând caria. „În timpul nopţii fluxul de salivă este mai scăzut, aşadar dinţii nu mai sunt “spălaţi” în mod natural”, explică doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert.

În general, primul semn al cariei de biberon este apariţia unor pete alb-gălbui pe suprafaţa dinţilor, cel mai adesea cei frontali superiori. Un copil care se confruntă cu această problemă trebuie să fie examinat şi tratat devreme, pentru a opri caria să se răspândească şi pentru a preveni deteriorarea dintelui în continuare.

Smaltul dinţilor de lapte este mai subţire şi mai slab mineralizat decât cel al adultului şi, în consecinţă, este mai sensibil la carie, iar acesta va avansa rapid. Pe lângă aspectul inestetic, caria de biberon poate produce durere, dificultăţi de alimentare, abcese dentare care pot afecta dinţii permanenţi aflaţi în os şi menţin o inflamaţie constantă a gingiei, fiind o sursă importantă de bacterii şi toxine.

„Nu în ultimul rând, dacă dinţii de lapte se pierd prea devreme, este posibil ca dinţii care rămân în urmă să se deplaseze şi să nu lase loc suficient pentru erupţia dinţilor permanenţi. În plus, în cazul în care problema nu este tratată la timp, iar dinţii copilul nu se dezvoltă în mod corespunzător, acesta poate dezvolta mai târziu obiceiuri alimentare proaste sau probleme de vorbire, dinţii adulţi fiind posibil să crească strâmb sau înghesuiţi”, a completat doamna doctor Mihaela Dan.

Prevenirea cariilor de biberon este posibilă prin îndreptarea obiceiurilor dăunătoare ale copilului şi curăţarea dinţilor acestuia în mod corespunzător.

„Dacă cel mic este obişnuit cu lichidele dulci, sfatul pentru părinţi este să dilueze treptat cu apă, pe parcursul câtorva săptămâni, conţinutul biberonului, pentru a-l dezobişnui pe copil de consumarea lichidelor dulci. De asemenea, este recomandat ca cel mic să fie obişnuit chiar înainte de împlinirea primului an de viaţă să bea din cana specială în loc de biberon; în felul acesta, nu riscăm să adoarmă cu cana în gură, aşa cum se întâmplă cu biberonul. Nu în ultimul rând, după hrănirea copilului, chiar şi cu lichide, este benefic să bea puţină apă pentru a le dilua şi “spăla” dinţii de urmele lor”, recomandă Mihaela Dan, medic.

Este necesară o bună igienă orală încă de la o vârstă fragedă

La fel de important este ca suzeta să nu fie îndulcită înainte de a o oferi copilului şi mai ales să se renunţe la ea înainte de vârsta de 2 ani.

Pe lângă aceste sfaturi, adoptarea unei bune igiene orale încă de la o vârstă fragedă este esenţială pentru sănătatea dentară. „Pentru a preveni apariţia cariei dentare, este indicat ca gingiile copilului să fie curăţate după fiecare hrănire. Părinţii sunt încurajaţi să şteargă (maseze) dinţii şi gingiile copilului cu o compresă sau să perieze dinţii cu o periuţă moale sau cu degetarul special. Pasta de dinţi este recomandată doar după ce copilul învaţă să scuipe, pentru a nu o înghiţi din reflex sau pentru că are arome plăcute”, explică doctor Mihaela Dan.

Zâmbetul unui copil înseninează viaţa celor din jur, aşadar acesta trebuie păstrat frumos şi sănătos. Medicul stomatolog este persoana cea mai în măsură să oferă mai multe sfaturi privind sănătatea dentară a celui mic, îndrumând părinţii spre a obţine o bună dezvoltare a danturii copilului la vârsta adultă.