Care este cel mai frecvent tip de neoplasm la femei? În poţi detecta din timp!

Cercetătorii au descoperit existenţa multor factori care provoacă neoplasm la femei, iar aceştia funcţionează adesea în sinergie. Principalul factor de risc este stresul cronic, la care se adaugă şi genetica, obezitatea, tulburările hormonale, poluarea, contraceptivele orale, lipsa de activitate fizică, fumatul, substanţele chimice.
Statisticile arată că femeile pot fi afectate de neoplasme de tipul cancerelor mamare, endometriale, colorectale, cervicale, ovariene, pulmonare, de piele. Cunoaşterea acestora poate ajuta în prevenirea dezvoltării lor.
Cel mai frecvent tip de neoplasm la femei este însă cancerul de sân.
Acest neoplasm afectează una din 8 femei, de-a lungul vieţii. Cele mai multe cazuri sunt în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 45-49 de ani. Din păcate, statisticile arată că numărul de cazuri va creşte în următorii ani. Asta au precizat deja specialiştii, dar şi faptul că medicina modernă poate depista la timp acest tip de cancer.



Dacă pacientele vin la medic în stadiu avansat al bolii, ratele de supravieţuire sunt mai mici. În cazul în care pacientele sunt diagnosticate la timp cu acest cancer de sân, există şanse mari de eliminare a tumorii. Totul depinde în mare parte de stadiul cancerului.
Cum poţi reduce riscul de a dezvolta cancer mamar?

Prin teste de screening realizate la timp se poate depista acest tip de cancer, când este încă în faza incipientă, când nu s-a răspândit. Cu cât femeile înaintează în vârstă, cu atât creşte riscul de a face acest cancer. De aceea, medicii recomandă femeilor cu vârsta cuprinsă între 40-54 de ani să facă o examinare – mamografia sau radiografia sânului – în fiecare an, pentru a depista la timp o eventuală tumoră.
Femeile care au vârsta peste 55 de ani pot face de asemenea un screening anual, sau măcar o examinare o dată la 2 ani, pentru diagnosticarea bolii. În cazul persoanelor la care riscul de cancer este mai ridicat, datorită istoricului familial, este recomandat chiar un RMN şi o mamografie.
Medicii spun despre caracteristica biologică a tumorilor maligne, că aceasta ar putea da metastaze îndepărtate. Unele celule canceroase sunt eliberate în circulaţie şi astfel ajung la alte organe. Prin urmare, este foarte importantă diagnosticarea cancerului prin screening în faza incipientă, când încă acest tip de cancer este mic.
Specialiştii au spus că riscul de metastaze este asociat şi cu caracteristicile biologice ale cancerului.
Un nou medicament pentru tratamentul cancerului de sân aprobat recent de FDA
Conform unui studiu clinic prezentat pe CNNhealth, Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat medicamentul Tukysa al companiei Seattle Genetics, Inc. Medicamentul este eficient în tratamentul pacienţilor care suferă de cancer de sân, care se află în stadii avansate. Asta este o opţiune de tratament pentru femeile care au cancer de sân HER2 pozitiv. Conform specialiştilor: 25% dintre femeile cu cancer de sân HER2 pozitiv metastatic, pot dezvolta metastaze cerebrale.
Medicamentul Tukysa se va administra în cadrul tratamentului de chimioterapie şi astfel se vor îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale pacienţilor. Din păcate, medicamentul are şi efecte secundare, cum sunt de exemplu stările de diaree şi un nivel crescut în organism de enzime – ce duc la aşa numita aminotransferază. Dacă efectele secundare sunt intense, medicii recomandă reducerea dozei de medicament.

Mai multe surse susţin că produsele pe bază de CBD sunt benefice în toate tipurile de cancer, deci şi în cancerul de sân; canabidiolul (CBD) poate ameliora efectele secundare ale chimioterapiei. Până în prezent, au fost cercetate principalele efecte CBD pentru cancer şi s-a descoperit faptul că există şanse de stopare a dezvoltării şi răspândirii tumorilor în stare incipientă, cu ajutorul acestui produs natural.
Unii au spus că CBD-ul poate reduce agresivitatea tumorală în cazul cancerului mamar metastatic. De asemenea, printr-un tratament CBD se stopează invazia celulelor A549 în cancerul pulmonar, se reglează metastaza. CBD-ul protejează ADN-ul împotriva leziunilor oxidative şi proliferării celulare în cazul carcinomului colorectal. De asemenea, există dovezi prin care se demonstrează că CBD-ul inhibă carcinomul de prostată şi poate opri dezvoltarea unor malignităţi.
Canabinoizii reduc efectele secundare ale cancerului şi de aceea sunt recomandaţi în terapia acestor boli. Există studii care arată că CBD-ul are proprietăţi antiinflamatoare, antipsihotice, de combatere a stărilor de greaţă şi vărsături, a durerilor şi insomniei; acest produs natural are şi efecte antidepresive şi antioxidante.
Alte recomandări de la specialişti
Alte recomandări pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer de sân sunt:
- Creşterea imunităţii organismului
- Menţinerea unei greutăţi sănătoase
- Realizarea exerciţiilor fizice în mod regulat
- Reducerea consumului de alcool.
Cunoaşterea simptomelor cancerului de sân este foarte importantă pentru a merge la medic la timp, în scopul unor analize pentru diagnostic. Dintre simptome fac parte: modificarea formei sânului, înroşirea pielii, apariţia unor secreţii ciudate din mamelon, sau a anumitor semne ale pielii. Multe femei care au observat prezenţa unor asemenea simptome, au fost diagnosticate cu boala – cancer de sân.