Bolile reumatice, pe înţelesul tuturor

1 2 jpg jpeg

Raportul făcut public recent în cadrul Congresului Eular (Liga Europeană Contra Reumatismului) cuprinde date provenite din fişele medicale ale pacienţilor şi din sondajele la care au participat 10.171 de persoane cu afecţiuni reumatice din 42 de ţări. Din România, în această amplă cercetare au fost incluşi 124 de pacienţi, dintre care 84% femei, cu vârsta medie de 50 de ani.

Suntem mai informaţi decât ceilalţi europeni

Conform studiilor efectuate în acest sens, 81% din pacienţii români apelează la medicii de specialitate atunci când vor să afle toate informaţiile necesare despre boală, precum artrita reumatoidă. Dacă ne referim la cât de mulţi pacienţi înţeleg cauzele şi efectele bolii, 83% dintre pacienţii români consideră că ştiu foarte multe detalii despre afecţiune, spre deosebire de 78% dintre pacienţii europeni, care pot afirma acelaşi lucru.

În aceea ce priveşte caracterul ireversibil al bolii, peste 63% dintre români sunt conştienţi de acest aspect sumbru legat de bolile reumatice. De asemenea, aproximativ 73% dintre pacienţi ştiu că boala progresează chiar şi atunci când durerea este diminuată. În continuare, tot din studiul de specialitate se arată că românii stau bine şi la informaţiile referitoare la dizabilităţile permanente pe care le poate cauza boala. Astfel, peste 89% înţeleg consecinţele care pot apărea în urma dezvoltării bolii, cu 3 procente mai mult decât pacienţii europeni.

9 din 10 pacienţi au încredere în reumatolog

Cu prilejul conferinţei în care au fost făcute publice aceste date, doctorul Cătălin Codreanu, Directorul Centrului de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia“ din Bucureşti, a declarat că acest nivel de informare asupra bolii vine şi din faptul că mai mult de 90% dintre pacienţii cu artrită reumatoidă vizitează de cel puţin 4 ori pe an un medic reumatolog.

„Peste 90% dintre aceştia afirmă că reumatologul este principalul responsabil de gestionarea bolii lor“, a explicat medicul specialist. Doctorul subliniază cât este de important pentru pacienţi să menţină permanent legătura cu reumatologul, pentru a ajunge cât mai repede la diagnosticul corect, pentru a începe tratamentul şi pentru a stabili împreună căi de a încetini evoluţia bolii.