Ce avantaje pentru sănătate ai dacă mănânci roşii

Pline de antioxidanți puternici, roșiile îmbunătățesc sănătatea inimii și îți pot reduce riscul de cancer, scrie Clinica Cleveland.

„Cred că roșiile sunt cele mai versatile dintre toate fructele și legumele”, spune dieteticianul dr.Lara Whitson, de la Cleveland Clinic.  „Sunt, de asemenea, încărcate cu antioxidanți și alți nutrienți, așa că există câteva beneficii reale ale consumului de roșii.”, continua specialista.

Un fruct care este adesea numit în mod greșit legumă, roșiile oferă fibre, vitamina C, potasiu, acid folic și multe altele. De exemplu, culoarea lor roșie nu este doar o sărbătoare pentru ochi, ci este data de licopen (care oferă roșiilor pigmentul roșu) și beta-caroten (care contribuie la strălucirea portocalie), doi antioxidanți responsabili pentru unele dintre beneficiile roșiilor oferite sănătății.

rosii cultura tomate shutterstock 1009167631 jpg

Roșiile sunt pline de antioxidanți care mențion sănătatea corpului. Foto: Shutterstock. 

O roșie crudă de mărime medie oferă: 23 de calorii, 5 grame de carbohidrați, 1 gram de protein, mai puțin de un gram de grăsime, 1,5 grame de fibre, 17 grame de vitamina C (19% din valoarea zilnică, sau DV, recomandată pentru adulți), 10 micrograme de vitamina K (8% DV), 296 miligrame de potasiu (6% DV), 19 micrograme de folat (5% DV).

Reține că valorile nutriționale se schimbă în funcție de produs, adică, dacă mâncați roșii crude, suc, sos sau în alte forme. În aceste cazuri, eticheta nutrițională îți va spune ce nutrienți primești per porție.

Risc scăzut de boli de inimă și colesterol

Problemele cardiace sunt o cauză principală de deces în întreaga lume. Cercetătorii au descoperit însă că o dietă care include roșii, care sunt bogate în licopen, ajută la reducerea acestui risc. O analiză a 25 de studii anterioare a constatat că nivelurile ridicate de licopen în sânge au redus riscul de boli de inimă cu 14%.

Modul în care sunt preparate roșiile, schimbă și impactul asupra sănătății.  sănătoasă pe care corpul tău îl primește. De exemplu în cazul roșiilor crude, sosului de roșii și sosului de roșii cu ulei de masline, dr. dr.Lara Whitson spune că s-a observat, pentru toate, o scădere a colesterolului ca urmare a consumului. De asemenea, a scăzut inflamația, dar  cei care au mâncat sos de roșii cu ulei de măsline au avut cea mai mare schimbare pozitivă în privința sănătății inimii. „Cercetătorii cred că acest lucru se datorează faptului că uleiul de măsline ajută corpul să absoarbă mai mult licopen”, spune dr. Whitson.

Într-un studiu mic pe 15 persoane, participanții au băut suc de roșii (orice cantitate) patru zile pe săptămână timp de două luni. La sfârșitul a două luni, participanții aveau colesterol LDL ("rău") mai mic și colesterol HDL ("bun") mai mare decât atunci când a început studiul.

Risc mai mic de cancer

Unele studii sugerează că persoanele care mănâncă mai multe roșii au un risc mai scăzut de cancer pulmonar, de prostată și de stomac.

Cercetătorii cred că licopenul și beta-carotenul din roșii reduc riscul de cancer. Acești doi antioxidanți au demonstrat proprietăți anticancerigene în studiile de laborator folosind culturi de celule. „Dar este dificil să știm cu siguranță până când nu avem studii pe oameni, la scară largă”, avertizează Whitson.

Cresc imunitatea

Cercetările nu pot demostra clar dacă vitamina C poate preveni de fapt răceala, dar știm că această vitamină este esențială pentru a ajuta sistemul dumneavoastră imunitar să funcționeze bine”, spune Whitson.

Iar o cană de suc de roșii oferă 45 de miligrame de vitamina C - aproximativ 75% din necesarul zilnic al unui adult. Un antioxidant puternic, vitamina C ajută la stimularea celulelor imunitare ale corpului, care luptă împotriva infecțiilor și previne deteriorarea produsă de radicalii liberi asupra celulelor tale sănătoase.

Ajută motilitatea spermatozoizilor

Infertilitatea la bărbați se poate datora mai multor probleme, inclusiv: boli genetice, dezechilibru hormonal, leziuni ale testiculelor, număr scăzut de spermatozoizi, medicamente și tratamente pentru cancer, abuz de substante.

Deși roșiile nu vor avea impact pozitv asupra majorității acestor probleme, ele pot ajuta motilitatea spermatozoizilor, care reprezintă cât de bine se pot mișca spermatozoizii. Dacă sperma nu se poate mișca eficient către ovul, fertilizarea nu se poate întâmpla.

Într-un studiu mic, 44 de bărbați au fost împărțiți în trei grupuri:

Un grup (grupul de control) nu a făcut nimic.

Un grup a băut un pahar de suc de roșii pe zi, timp de 12 săptămâni.

Un grup a luat o capsulă antioxidantă.

Cercetătorii au descoperit că grupul care a băut zilnic suc de roșii a arătat o motilitate îmbunătățită a spermei, ceea ce este un semn de fertilitate mai bună. În schimb, grupul care a administrat capsule antioxidante nu a prezentat semne de îmbunătățire a fertilității.

Apără de soare

Roșiile sunt bune și pentru pielea ta. Un studiu a constatat că persoanele care au consumat zilnic 40 de grame de pastă de roșii cu ulei de măsline, timp de 10 săptămâni, au avut cu 40% mai puține arsuri solare. Cercetătorii cred că această protecție ultravioletă (UV) se datorează licopenului din roșii.

Alegerea și pregătirea roșiilor

Este posibil să fi văzut mai multe tipuri diferite de roșii. Cercetătorii nu știu prea multe despre diferitele proprietăți nutriționale sau beneficii pentru sănătate ale soiurilor individuale, dar urmează aceste sfaturi generale pentru alegerea și consumul de roșii:

Alege culorile roșii: dacă urmărești conținutul de licopen, alege cele mai roșii roșii.

Adăugă ulei de măsline: pentru a crește capacitatea corpului de a absorbi licopenul și include ulei de măsline în sosul de roșii.

Pentru cea mai bună aromă, alege roșii cultivate local, deoarece procesul comercial de maturare  are un impact negativ asupra gustului.

Există nenumărate preparate culinare cu roșii, dar indiferent de modul în care le gătești, îți vor aduce beneficii pentru sănătate.