Testul Papanicolau îţi salvează viaţa

1 2 jpg jpeg

Dacă şi tu te numeri printre femeile care ignoră vizita la medicul ginecolog, nedând importanţă testului Papanicolau, singurul care poate determina boala, trebuie să ştii că acest tip de cancer nu dă semne, este o boală tăcută şi te poate răpune dintr-odată. Mai trebuie să mai ştii şi că luna aceasta a fost lansată de către Clinica Grupului Medical Romgermed o campanie numită „Testul Papanicolau îţi salvează viaţa” pe perioada căreia beneficiezi în clinicile Romgermed din Bucureşti şi din ţară de: - control ginecologic gratuit - Testul Papanicolau cu numai 50 de lei

Campania „Testul Papanicolau îţi salvează viaţa” va fi demarată în Bucureşti de la 1 până la 31 martie, urmând a fi extins în Constanţa (aprilie), Tulcea (mai), Giurgiu (iunie), apoi la nivel naţional. În oraşele în care nu sunt clinici Romgermed, urmează să fie încheiate parteneriate cu spitale pentru ca un număr cât mai mare de femei să meargă la un control ginecologic şi să facă un test Papanicolau, chiar şi fără a avea nevoie de o trimitere medicală.

„Examenul Babeş-Papanicolau este un test care detectează anomaliile celulelor cervicale (de la nivelul colului uterin). Tehnica de recoltare este facilă, nedureroasă.”, a explicat doctor Mihaela Susanu, medic ginecolog Romgermed prezent la conferinţa de lansare a campaniei.

Ea a completat: „Studiile epidemiologice demonstrează că peste 70% dintre femeile active sexual sunt infectate cu un tip de HPV, infecţia vindecându-se spontan în majoritatea cazurilor, în 6-18 luni. De asemenea, trebuie menţionat că infecţia cu o tulpină HPV oncogenă este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru dezvoltarea unui cancer de col. Au fost identificaţi anumiţi factori de risc care pot avea o influenţă negativă:

- fumatul

alte boli cu transmitere sexuală (infecţia cu Chlamydia trachomatis, Herpes simplex -2)

-contracepţia orală îndelungată (peste 5 ani)

-imunosupresia de durată

-debut precoce al vieţii sexual

-număr mare de sarcini şi/sau avorturi

-parteneri multipli.

Evident, corectarea acestor factori de risc este benefică pentru prognosticul infecţiei persistente cu HPV. Nu există simptome specifice prezenţei infecţiei cu HPV. De aceea, este importantă testarea regulată - examen clinic bianual şi testare prin examen citologic Babeş-Papanicolau.”

Tot din luna martie, poţi accesa şi site-ul www.testulpapanicolau.ro, o carte deschisă spre experienţa altor femei şi un îndemn pentru efectuarea testării Papanicolau. Prin intermediul acestui site, poţi adresa întrebări medicilor şi afla cum să intri în legătură cu femei care au luptat cu cancerul. Una dintre cele care îţi stă la dispoziţie pentru sfaturi şi suport moral este Corina Drăgotescu, care s-a alăturat campaniei, ca urmare a propriei experienţe legate de cancer.

„Sunt împotriva ignoranţei! Şi eu, la rândul meu, am fost o persoană care nu se informa. Am tratat doctorii ca pe ceva auxiliar. Cancerul mi l-am dus pe picioare până era să ajung la groapă, motiv pentru care doresc să transmit tuturor că oricând ni se poate întâmpla ceva rău şi un examen medical poate salva de suferinţă pe multă lume. Să nu mai ignorăm