Ce se depistează prin analiza sputei

1 2 jpg jpeg

Afecţiunile respiratorii sunt unele dintre cele mai comune probleme cu care ajungem la medic. Atât praful, cât şi polenul, sporii fungici, bacteriile, virusurile şi poluanţii din aer pot să dăuneze aparatului respirator. Când acesta este afectat, apare tusea, în urma căreia expectorăm o mucozitate vâscoasă, numită spută.

Examenul microbiologic al sputei este recomandat deseori în cazuri de tuse cronică sau dacă tratamentul prescris iniţial nu a dat rezultatele aşteptate. Deşi nu este uşor de interpretat, el oferă de cele mai multe ori indicii clare, care ajută la stabilirea diagnosticului.

Examenul de spută este recomandat:

- în caz de suspiciune de tuberculoză;

Citeşte şi: Tusea prelungită, semn de tuberculoză

- pentru a diagnostica o infecţie respiratorie (pneumonită) care pare a fi legată de un germen atipic, cum sunt Legionella, Mycoplasma sau Chlamydia;

- în caz de eşec al unui tratament antibiotic pentru o infecţie pulmonară;

- la pacienţii cu fibroză chistică, pentru a căuta o eventuală infecţie cu Pseudomonas aeruginosa sau cu stafilococul auriu (Staphylococcus aureus), bacterii deosebit de periculoase;

- pentru prescrierea unui tratament eficient cu antibiotice la pacienţii cu imunodeficienţă.

În alte cazuri (de exemplu, bronşită sau pneumonită acută care nu necesită spitalizare), tratamentul antibiotic este administrat uneori fără să fie necesare analizele.

Când medicul nu are nevoie să cunoască cu precizie bacteria implicată pentru a alege cel mai potrivit antibiotic, nu este prescrisă analiza sputei. În ce constă examenul sputei

Testul în sine este relativ simplu şi nu necesită o pregătire prealabilă complicată. Doar când colectarea sputei se realizează prin bronhoscopie, pacientul nu are voie să mănânce şi să bea nimic cu cel puţin 6 ore înainte de colectarea probei. În cazul în care pacientul suferă de tuberculoză, vor fi recoltate, de obicei, 3 sau chiar mai multe probe de spută.

Produsul patologic este trimis la laborator, unde este atent examinat macroscopic, deoarece aspectul acestuia este particular în anumite afecţiuni – de exemplu, o sputa cu mucozităţi, aerate indică o bronşită acută sau astm bronşic, în timp ce una purulentă e secretată în abcese pulmonare şi bronşiectazii.

Recoltarea se face dimineaţa.

Înainte de recoltarea sputei, nu ai voie să mănânci sau să bei, nici să te speli pe dinţi.

Se recoltează secreţiile rezultate în urma unui efort de tuse, într-un recipient special, steril.

Proba de spută se păstrează la rece.