Tătăneasa, aliat contra reumatismului

1 2 jpg jpeg

Tătăneasa are acţiune antiinflamatoare

În caz de reumatism, unguentul, tinctura diluată, infuzia sau decoctul concentrat din frunze (care se adaugă în apa de baie), sunt leacuri eficiente.

Cataplasmele făcute cu decoct de tătăneasă (obţinut din 4-5 linguri de rădăcină de plantă la 250 ml cu apă), sunt de ajutor în caz de contuzii. În situaţia în care te confrunţi cu o fractură şi cu o luxaţie, pui pe zona afectată comprese cu infuzie concentrată.

Unguentul preparat din tătăneasă ajută la refacerea şi cicatrizarea pielii, dacă ai avut o rană, o arsură sau dacă ai suferit o intervenţie chirurgicală.

Decoctul reduce simptomele psoriazisului (se pun comprese), dar şi a abceselor dentare (faci gargară de câteva ori pe zi) şi a hemoroizilor. Durerile şi sângerările cauzate de hemoroizi sunt diminuate în urma unor băi de şezut cu infuzie călduţă concentrată.

Alte plante cu efect calmant contra durerilor reumatice sunt gheara-mâţei, dar şi urzicile. De ajutor pot fi şi remediile obţinute din ardei iute. Rizomii de obligeană, cât şi frunzele de nuc pot avea, de asemenea, efecte benefice.

Ameliorează simptomele ulcerului

Administrată intern, sub formă de infuzie, decoct, pulbere, este utilă în caz de gastrită şi ulcer duodenal, având efect cicatrizant şi calmant, datorită alantoinei, substanţă care se găseşte în rădăcina plantei.

Tătăneasa este, de asemeena, benefică în tratarea colitelor şi enteritelor, pentru că are efect antidiareic şi astringent. Datorită proprietăţilor expectorante, decongestive şi emoliente, ameliorează simptomele bronşitei. De asemenea, are şi efecte antitumorale, fiind de ajutor în prevenirea cancerului.

Atenţie!

Tratamentele interne se fac numai la recomandarea şi sub observaţia medicului.