Nămolul, remediul care ţine la distanţă bolile respiratorii
După 2-3 săptămâni de la efectuarea curei, imunitatea este de câteva ori mai puternică decât înainte. Vestea bună este că nivelul crescut al acesteia se menţine de la o jumătate de an până la câţiva ani. Suzana Pretorian, doctor balneolog în cadrul Danubius Health Spa Resort, ne spune care sunt efectele nămolului. 1. Efecte fizice
Temperatura diferită de cea a corpului (în general mai mare) stimulează receptorii nervoşi din piele, care induc vasodilataţie sau vasoconstricţie şi vasodilataţie (în caz de aplicare de nămol rece), precum şi reacţii la distanţă mai complexe ce se transmit prin reţeaua sistemului nervos.
Substanţele conţinute în nămol (de ex. sare, bicarbonaţi, sulfaţi, hidrogen sulfurat, acizi humici, vitamine) au efect direct asupra pielii (emolient, antiinflamator), cât şi de permeabilizare (pielea devine mai permisivă faţă de transferul acestor substanţe către ţesutul subcutanat).
Vasodilataţia permite captarea substanţelor din ţesutul subcutanat şi transportul lor către interiorul corpului, dar şi detoxifierea profundă a ţesuturilor, mergând până la nivel intercelular după 5 zile de tratament.
rin intermediul apei din nămol, dar şi a apei biologice din şi dintre celulele organsimului, respectiv a apei din fluidele circulante (sânge, limfă) se modifică frecvenţa de vibraţie a moleculelor din corp, în termeni simpli se „deblochează căile energetice” şi se „armonizează nivelele energetice din diferite ţesuturi ale corpului”.
Starea de bine (în esenţă armonizarea energetică complexă) este transmisă de la nivelul hipotalamusului către cortexul cerebral, care „conştientizează” starea.