Ce boli poate trata terapia cu ozon
Ozonoterapia reprezintă un tratament revoluţionar, care are efecte pe termen lung şi rezultate demne de luat în considerare, spun specialiştii în domeniu. Terapia şi-a dovedit eficienţa şi în industria cosmetică, fiind aplicată cu succes în tratamentele împotriva îmbătrânirii.
Cum acţionează ozonul, ne-a explicat medicul Silviu Donţu: „pornind de la faptul că la originea oricărei afecţiuni se află oxigenarea insuficientă la nivel celular, tratamentul bazat pe un amestec de oxigen şi ozon face <<reparaţia>> din interior, reducând zona afectată şi inflamaţia“. Amestecul de oxigen cu ozon poate fi administrat atât local, sub formă de injecţii şi insuflaţii, cât şi prin autohemoterapie – re-injectarea în corp a unei cantităţi mici din prorpiu sânge în combinaţie cu oxigen şi ozon. Ce boli se pot trata Terapia cu ozon poate fi o alternativă eficientă a tratamentului medicamentos pentru hernia de disc, dar şi a altor afecţiuni din categoria reumatologie, precum spondiloză cervicală, artroză, lombo-sciatică, tendinită, discopatie, gonartroză, hematom, reumatism articular.
Spre exemplu, tratamentul herniei de disc se bazează pe injectarea unui amestec de molecule de oxigen (O2-O3), în cadrul a 8-14 şedinţe, în musculatura paravertebrală şi în vecinătatea fragmentului herniat. Ozonoterapia tratează şi afecţiuni din sfera neurologică, precum astenia, depresia, scleroza multiplă, boala Alzheimer şi poate fi recomandată şi în recuperarea după un accident vascular cerebral. De asemenea, terapia cu ozon este indicată şi în boli cardiace, cum este boala cardiacă ischemică.
Terapia cu ozon aduce beneficii şi în tratamentul eczemelor, furunculelor, micozelor, psoriazisului, herpesului, zonei zoster şi atenuează vergeturile. De asemenea, este recomandată şi în ameliorarea simptomelor produse de inflamaţiile cronice pelvine şi dă rezultate bune şi în tratamentul herpesului genital, a candidozelor şi a diferitelor infecţii genitale.
Există medici care spun că ozonul pare să ia locul sistemului imunitar. Medicul Atkins, cunoscut pentru dieta cu acelaşi nume, a tratat în propria clinică mai mulţi oameni care sufereau de cancer, folosind ozon. Se spune că rezultatele au fost bune. Care ar fi explicaţia, ne întrebăm. Doctorul Donţu susţine că prin intermediul enzimelor, ozonul omoară celulele bolnave şi nu pe cele sănătoase.
Practic, toate celulele sănătoase au trei enzime care le protejează împotriva oxidării. Acestea au nevoie de oxigen pentru a funcţiona corespunzător, întrucât fiecare celulă este, în fapt, o maşină de ars oxigenul.
Celulele bolnave nu au aceste enzime care să le protejeze de oxidare. Aşa că toate celulele nesănătoase, inclusiv cele canceroase, sunt lipsite de apărare în faţa ozonului. Cancerul e destul de uşor de distrus, spune medicul, dacă poţi duce suficient ozon la nivelul tumorii. Prin urmare lipsa oxigenului, toxinele şi lipsa unei diete echilibrate reprezintă, în majoritatea situaţiilor, cauza apariţiei tumorilor.
-ai hipertiroidism;
-ai boli genetice precum deficitul eritrocitar G–6-PD;
-tensiunea arterială este mai mare de 160 mm Hg;
-ai suferit în trecut accident vascular hemoragic;
-ai stări posthemoragice;
-eşti diagnosticat cu trombocitopenie (număr scăzut de trombocite în sânge).
Dr. Silviu Donţu
medic specialist medicină de familie, geriatrie şi gerontologie, cu competenţe în ozonoterapie
Clinica Arceda, Ploieşti
www.arceda.ro; 0722.786.646
Ozonoterapia este o metodă revoluţionară de tratament nemedicamentos care foloseşte un amestec de oxigen-ozon. Această terapie se bazează pe principalele proprietăţi ale ozonului: antibacteriană, antifungică, antivirală, antiinflamatorie şi imunomodulatorie, de reglare sistemică a homeostaziei în organism şi de optimizare a funcţiei organelor şi a sistemelor de organe.
Ozonoterapia nu este o soluţie „miraculoasă“ care poate vindeca orice şi oricând, dar merită reţinut că este o metodă eficientă de prevenţie a unor boli şi a complicaţiilor acestora, de diminuare a puseelor acute, de prevenire a îmbătrânirii precoce. De asemenea, ozonoterapia îmbunătăţeşte substanţial calitatea vieţii şi creşte speranţa de viaţă la bolnavii cronici.
În plus, poate diminua consumul de medicamente şi reacţiile secundare provocate de acestea, poate salva de unele intervenţii chirurgicale. În final, ozonoterapia poate fi privită ca un agent cosmetic excelent, care acţionează atât din exterior cât şi din interior.
…ozonul a fost descoperit în anul 1840 de chimistul Christian F. Schonbein? El a început să-l folosească la purificarea apei şi la tratarea pacienţilor cu diferite afecţiuni. Observând că ozonul acţionează ca un germicid puternic, medicii l-au introdus în tratamentul contra virusurilor, bacteriilor, fungilor şi paraziţilor.