Scapă de stres şi anxietate cu levănţică

1 2 jpg jpeg

Conform studiilor, anxietatea este principala disfuncţie mentală la nivel mondial. Aproximativ 25% din populaţie suferă de anxietate şi ar avea nevoie de tratament, iar ceilalţi 25% au forme de anxietate mai puţin severe.

De cele mai multe ori, anxietatea apare în rândul tinerilor şi se poate intensifica odată cu înaintarea în vârstă. Adesea atât depresia, cât şi anxietatea apar din cauza lipsei de serotonină şi dopamină şi pot favoriza dezechilibrul neurochimic.

Citeşte şi: Cum ajuţi o persoană care suferă de anxietate

Simptome comune ale anxietăţii

Printre cel mai des întâlnite simptome care apar mai ales la femei se numără tensiunea musculară, durerile corporale, oboseala, durerile stomacale şi ameţilele frecvente.

Îngrijorările pentru lucrurile banale de zi cu zi aduc după ele incapacitatea de a te concentra asupra task-urilor, dificultatea de concentrare sau memorare, iritabilitatea şi schimbarea bruscă de comportament.

Deşi, de cele mai multe ori, anxietatea este tratată cu tratament medicamentos, există şi varianta naturistă care îţi poate fi de folos. Spre deosebire de medicamente, plantele ajută întreg organismul să funcţioneze în parametri normali.

Uleiul de lavandă

Este un ulei frumos mirositor care reuşeşte să îţi asigure reechilibrarea în plan nervos. Este benefic atât copiilor, cât şi adulţilor. În cazul în care vrei să îl foloseşti pentru a trata anxietatea sau a îndepărta stresul, este bine să ştii că acesta îţi reface tonusul muscular. Dacă îl foloseşti seara, îţi va diminua starea de stres şi va favoriza un somn bun şi profund.

Poţi să îl răspândeşti prin cameră cu ajutorul unui pulverizator sau să îl arzi în candele speciale pentru aromoterapie.

O altă modalitate facilă de a-l folosi este să îţi aplici câteva picături direct pe piele în spatele urechii. Poţi, de asemenea, să adaugi în apa de baie 10 picăuri de ulei esenţial şi să stai 20 de minute în cada cu apă călduţă.

Nu evita nici ceaiul de lavandă! Pentru a-l prepara, trebuie să pui 1-2 linguriţe de flori uscate de levănţică, să adaugi apă fierbinte şi să laşi totul la infuzat 10 minute, după care poţi să strecori ceaiul şi să-l bei.

Citeşte şi: Uleiul de lavandă, benefic pentru frumuseţe şi sănătate

Uleiul de muşeţel

În cazul în care nu reuşeşti să adormi, este indicat să inhalezi puţin ulei esenţial de muşeţel. Este suficient să inspiri profund de 4-5 ori, deoarece moleculele din uleiul esenţial ajung rapid la creier şi în circa 4 minute se instalează somnul.

Acţiunea acestui ulei este benefică şi copiilor. Cel mai mare avantaj al folosirii uleiului este că nu dă dependenţă. De la vârsta de 3 ani, poţi să-i pui 2 picături de ulei esenţial de muşeţel pe pernă şi în acest fel copilul tău sigur va avea un somn excelent. Este un excelent adjuvant şi în cazul copiilor sensibili, capricioşi care plâng mult şi din orice motiv.

O altă modalitate de a folosi aceste uleiuri este masajul. Pune câteva picături în palmă şi masează tălpile sau tâmplele. Starea de relaxarea nu va întârzia să apară.