Planta care-ţi cicatrizează rănile rapid

1 2 jpg jpeg

Multe afecţiuni pot fi tratate şi chiar prevenite consumând această plantă sub diverse forme: ceai, tinctură, unguent şi ulei de sunătoare. Efectele terapeutice cele mai puternice le au florile, care conţin tanin, iar cantităţi mici de ulei volatil se găsesc în punctele transparente ale frunzei.

Grecii antici utilizau

ca remediu pentru numeroase afecţiuni, de la depresie şi anxietate până la înţepături de insecte, arsuri şi tăieturi.

Ajută la cicatrizarea rănilor

Unguentul pe bază de sunătoare este indicat pentru tratarea afecţiunilor la nivelul pielii. Cu ulei de sunătoare poţi masa zona afectată. Astfel, se regenerează rapid ţesutul rănit, se reduce durerea, se previne infecţia şi se accelerează procesul de vindecare şi cicatrizare.

Aplicat sub formă de comprese, ceaiul de sunătoare este indicat pentru tenul iritat, uscat, ridat.

Numeroase studii au demonstrat că planta combate insomnia, depresia, stresul şi anxietatea. Sunătoarea creşte activitatea creierului şi prelungeşte efectele serotoninei (substanţa care asigură buna dispoziţie), creşte cantitatea de dopamină şi noradrelina şi scade nivelul de cortizon, cu efecte pentru scăderea nivelului de stres.

Sunătoarea este foarte bună pentru tratarea colitei, hepatitie, ulcerului şi inflamaţiilor gingivale. Se beau 2-3 căni de infuzie de sunătoare pe zi, în cure de 6 săptămâni.

Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă mărunţită la o cană de apă clocotită, lăsată la infuzat 20 minute. În acest fel, se reduc bacteriile de fermentaţie din intestin, se reglează flora intestinală, se refac epiteliile şi se elimină inflamaţia.

Consumul în exces de ceai de sunătoare poate duce la tulburări digestive precum diaree sau crampe abdominal. De asemenea, în timpul tratamentului este indicat să eviţi expunerea la soare, deoarece pot apărea reacţii adverse.