Mituri despre miere. Ce e adevărat şi ce e fals

1 2 jpg jpeg

Datorită uriaşei sale versatilităţi, mierea era considerată încă din cele mai vechi timpuri, o creaţie divină, un nectar din cer. Miraculoasele ei puteri vindecătoare nu au fost întrecute niciodată, ele dăinuie până astăzi. Mierea este capabilă să împiedice descompunerea bacterială şi este unul dintre alimentele care nu se alterează, de aceea, de-a lungul timpului, s-au creat diverse mituri în jurul acestui aliment. Care sunt adevărate şi care sunt false?

Mituri despre miere – mierea pasteurizată mai bună? - fals

Mitul conform căruia mierea cea mai de calitate trebuie să fie foarte lichidă şi curată este un mit fals. Dimpotrivă, mierea prea lichidă, care are un aspect curat, clar şi care curge prea uşor din linguriţă este mierea de cea mai proastă calitate. Acestea sunt semne că a fost fiartă şi că i s-au pus adaosuri, deci nu mai are nicio valoare nutriţională.

Mitul conform căruia mierea pasteurizată este mult mai bună decât cea normală este fals. Prin pasteurizare, adică prin încălzirea ei la temperaturi înalte, aceasta îşi pierde toate proprietăţile vindecătoare pentru care este atât de renumită. Prin pasteurizare, mierea devine un simplu sirop fără valori nutriţionale. De asemenea, mierea nefiltrată este mult mai bună şi este cea care se foloseşte eficient în toate tratamentele cu acest medicament natural.

Mituri despre miere – este adevărat că mierea care se cristalizează este de proastă calitate? - fals

Un alt mit fals legat de miere este că mierea care se cristalizează sau se zahariseşte nu este de calitate. Trebuie să ştiţi că cea mai bună miere trebuie să se cristalizeze, altfel, nu este naturală. Mierea începe să se cristalizeze din a cincea zi, doar mierea de salcâm rezistă mai mult, funcţie de temperatura la care a fost ţinută. Aşadar, toate tipurile de miere trebuie să se zaharisească, în caz contrar, este semn că acel produs conţine zahăr.

Mitul conform căruia mierea din stupii ţinuţi în acelaşi loc nu este de cea mai bună calitate este adevărat. Albinele care nu sunt plimbate din loc în loc pe câmpii pentru a aduna polenul, pot produce o miere de calitate proastă, deoarece sunt de cele mai multe ori hrănite artificial cu zahăr. Deci, produsul final nu poate fi mierea cu putere de vindecare.

Cu cât mierea este mai închisă la culoare, cu atât este mai aromată, este un mit adevărat. Mierea polifloră de calitate este de culoare cât mai închisă. Doar mierea de rapiţă este albă, arată ca şerbetul şi este foarte apreciată pentru gustul ei.

Trucuri pentru a recunoaşte mierea naturală, care te ajută atunci când nu eşti sigur de sursă. Întoarce borcanul cu susul în jos şi fii atent, dacă mierea se prelinge uşor pe pereţi şi formează o bulă de aer care urcă treptat, este sigur miere de calitate. Introdu o linguriţă în borcan şi observă firul mierii, dacă acesta nu se întrerupe, atunci mierea este naturală. Mierea naturală se zahariseşte în mod normal, numai mierea de salcâm rezistă o perioadă mai îndelungată.