La ce te ajută suplimentul de cohoş negru

1 2 jpg jpeg

Cohoşul negru, care se găseşte sub formă de capsule, reduce bufeurile, tulburările emoţionale şi de somn, dar şi de apetit provocate de menopauză. De asemenea, are un rol în încetinirea îmbătrânirii premature cauzate de acel deficit estrogenic care apare la menopauză şi reduce uscăciunea mucoasei vaginale. Se pare că planta are efecte similare cu ale estrogenului în corpul uman.

Osteoporoza, una dintre cele mai importante cauze de fracturi ale persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani, are un inamic în cohoşul negru. Acesta ajută la reducerea pierderilor de masă osoasă şi la creşterea densităţii oaselor.

Anumite studii au arătat că suplimentele de cohoş negru ar putea mări rata de supravieţuire la femeile diagnosticate cu cancer de sân, iar unele cercetări sugerează că această plantă ajută femeile care luptă cu infertilitatea.

Încă nu există dovezi ştiinţifice concludente, însă cohoşul negru şi-a arătat utilitatea în cazul unor persoane care l-au luat împotriva durerilor menstruale, a sindromului premenstrual, a acneei şi a anxietăţii.

Cohoşul negru se administrează de obicei în timpul mesei, 1 capsulă de 2 sau 3 ori pe zi, cu 200 ml de apă.

Anumite medicamente, cum ar fi atorvastatina sau cisplatina, interacţionează cu efectele cohoşului negru.

Prin urmare, înainte de a începe un tratament cu suplimente naturale, mai ales dacă suferi de anumite afecţiuni cronice, e bine să te consulţi cu medicul de familie.