Ghimbirul, remediul care poate trata zeci de boli
Calmează durerile de dinţi
Nevralgiile dentare pot fi ameliorate cu următorul remediu. Fă cataplasme din rădăcină proaspătă sau o lingură de rădăcină uscată şi umezită, pusă într-un pansament sau o pânză uscată şi apoi aplică pe dinţii şi măselele care dor.
De asemenea, tot pentru durerile puternice de dinţi, până ajungi la medicul stomatolog, poţi scăpa de durere cu ajutorul soluţiei din: 10-15 picături de tinctură de ghimbir, diluată în 100 ml de apă caldă.
În această soluţie se înmoaie un pansament steril, care se aplică atât pe obraz unde e zona dureroasă, cât şi pe dintele cu probleme.
Ajută la prevenirea cancerului de colon
De curând, proprietăţile curative ale acestei plante s-au extins şi în sfera cancerelor. Cercetătorii americani au făcut un studiu pentru a vedea dacă ghimbirul poate preveni şi inhiba formaţiunile canceroase colorectale.
Concluziile oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Emory din Georgia, Atlanta-SUA, care au fost publicate la Institutul Naţional de Sănătate PubMed, arată că ghimbirul poate reduce proliferarea celulor canceroase şi poate preveni apariţia lor.
Experţii recomandă administrarea de capsule cu ghimbir, pudră de ghimbir, care poate fi utilizată şi la mâncăruri, având un gust acrişor-piperat, şi infuziile concentrate de ghimbir.
Pentru a prepara infuzia ai nevoie de 4 felii de rădăcină de ghimbir la 250 ml de apă sau de pudră totală din rizomi, măcinată la rece. Se consumă câte 365 mg de 2 ori pe zi.
Pudra se poate administra dimineaţa şi seara, în timpul mesei, luată cu un pahar cu apă. Poţi găsi recipiente cu pudră de ghimbir în farmacii.
Te scapă de răceală
Din o rădăcină proaspătă de ghimbir, rasă şi fiartă în 250 ml apă, timp de 10 minute, prepari un ceai cu efecte remarcabile în tratarea edemelor, a vomei sau a tusei, inducând şi o senzaţie puternică de încălzire a corpului, respectiv un efect sudorific pregnant. Atunci când febra nu cedează, fierbeţi 100 g ghimbir proaspăt în 500 ml apă şi spălaţi tot corpul cu zeama rezultată.
Dacă tusea nu vrea să vă lase în pace, stoarceţi o rădăcină de ghimbir şi amestecaţi sucul cu puţină miere şi 250 ml apă fierbinte. Beţi câte 1-2 căni pe zi. Ceaiul de ghimbir este un calmant ideal pentru inflamaţiile gâtului, sinuzite, răguşeală, febră, eliminare de mucozităţi şi congestii respiratorii.
Înlătură durerile abdominale
Consumat sub formă de ceai, ghimbirul îndepărtează durerile abdominale şi elimină toxinele. O cană de ceai de ghimbir băută în fiecare dimineaţă este ideală pentru un sistem digestiv sănătos. Stimulează secreţia de acid gastric, facilitând astfel procesul de digerare a alimentelor.
Pentru a scăpa de durerile abdominale cauzate de acumularea de gaze poţi consuma, după fiecare masă, 1 linguriţă de miere amestecată cu una de ghimbir ras.
Ai rău de maşină? Încearcă remediile cu ghimbir!
De ce este ghimbirul un aliat de încredere pentru persoanele care călătoresc mult, nimic mai simplu. Proprietăţile acestei plante deosebit de benefică pentru sănătate: ajută la „reglarea enzimelor digestive, care îmbunătăţesc asimilarea şi transportul substanţelor digestive spre ţesuturile organismului“, explică omul de ştiinţă Jaishree Bhattacharjee.
Mai mult, atunci când ai rău de maşină, ţine o feliuţă de ghimbir în gură şi vei vedea că senzaţia de rău