Cu aceste plante îţi grăbeşti vindecarea!

1 2 jpg jpeg

Gălbenelele ajută la scăderea febrei

Gălbenelele sunt bune sub formă de alifie pentru tăieturi, julituri,infecţii fungice, eczeme, precum şi alte probleme ale pielii. Acşionează ca un stimulent digestiv şi ca un regulator menstrual. Gălbenelele ajută la scăderea febrei şi sunt benefice în cazul problemelor de gingii şi glande inflamate. Datorită efectului detoxifiant şi antiinflamator, ceaiul de gălbenele este util pentru sistemul digestiv, ficat, rinichi şi simptome ale indigestiei, gastritei şi arsurilor gastrice.

Ghimbirul întăreşte sistemul imunitar

Ghimbirul ameliorează frisoanele şi răcelile, combate starea de vomă. De asemenea, rezolvă problemele digestive, în special indigestia şi meteorismul. Pe lângă faptul că este un remediu eficient pentru întărirea sistemului imunitar, ghimbirul calmează durerile articulare şi musculare. Amestecă pudră de ghimbir cu câteva picături de ulei de ricin şi masează zona dureroasă. Este un tratament rapid pentru a trata gâtul înţepenit şi durerile de articulaţii ori cele reumatismale.

Muşeţelul tratează bolile de ficat

Muşeţelul este bun pentru problemele digestive, apetit scăzut, insomnie, nelinişte, inflamaţii ale cavităţii bucale şi iritări ale gâtului. Şterge cu grijă orice urmă de eczemă, arsură sau dermatită. Pentru asta trebuie să aplici ulei de muşeţel sau comprese cu infuzie în care adaugi şi frunze de nalbă. Infuzia dintr-un amestec de muşeţel cu albăstrele, rostopască, mentă, anghinare şi sunătoare este eficientă în cazul bolilor de ficat.

Află AICI care sunt cele mai eficiente plante contra oboselii!

Levănţica alungă depresia

Preparatele din lavandă sunt de mare ajutor în caz de balonări sau de migrene. Este un bun sedativ în cazul durerilor de cap, insomniei şi stresului. Ceaiul de lavandă, obţinut prin infuzia unei mâini de flori timp de 10 minute, tratează durerile de stomac, alungă depresia, anxietatea şi nervozitatea.