Ceaiul de mentă reduce stresul şi tratează durerile de stomac
Ceaiul de mentă tratează durerile de stomac
Probabil că ceaiul de mentă este folosit cel mai des atunci când aparea diareea, însă el s-a dovedit eficient pentru multe persoane în cazul durerilor de stomac, reducând inflamaţia, crampele şi indigestia. De asemenea, infuzia de mentă stimulează bila, pentru a susţine tranzitul intestinal normal şi pentru a creşte eficienţa în procesul de digestie. În plus, menta poate fi folosită şi ca adjuvant în tratamentul Helicobacter Pylori, pe lângă tratamentul medicamentos indicat de specialist. Fierbe 250 ml de apă şi adaugă în ea 1 linguriţă de frunze uscate de mentă sau o rămurică de mentă proaspătă. După ce dă în clocot din nou, opreşte focul şi lasă 5 minute să se odihnească, apoi strecoară lichidul şi bea-l.
Ceaiul de mentă minimizează stresul
În medicina tradiţională, menta era folosită ca antispasmodic şi sedativ. Natura sedativă a mentolului ajută la eliberarea stresului şi la inducerea unei stări de relaxare. Pe lângă infuzia de mentă care poate fi băută seara, se recomandă şi aromaterapia cu ulei esenţial de mentă. Într-o lampă de aromaterapie plasată în dormitor, se pun 2 linguri de apă în care se toarnă 3-4 picături de ulei de mentă şi se aprinde lampa. Se lasă să ardă cel puţin 20 de minute pentru a se împrăştia parfumul în cameră.
Ceaiul de mentă reduce răul de mişcare
Dacă o plimbare cu maşina, trenul sau alt mijloc de transport îţi dă stări neplăcute, ceaiul de mentă te poate ajuta să scapi de ameţeală şi de senzaţia de greaţă. Bea un ceai de mentă cu un sfert de oră înainte de a pleca de acasă pentru a preîntâmpina neplăcerile.
Ceaiul de mentă ajută la pierderea în greutate
Un studiu recent a dovedit că menta este eficientă în amestecurile de ceaiuri preparate pentru persoanele care vor să slăbească. Cercetarea sugerează că aroma de mentă ajută la scăderea apetitului, ceea ce duce la un consum mai mic de alimente.