Arnica grăbeşte vindecarea vânătăilor
Eczemele sunt afecţiuni cutanate, caracterizate printr inflamarea necontagioasă a pielii, acompaniată se roşeaţă, vezicule fine cu lichid, scuame şi mâncărimi. Poate apărea la persoanele de toate vârstele, dar mai ales la copii.
, numite şi hematoame, se formează atunci când sângele se acumulează sub suprafaţa pielii. Apar, de obicei, în urma unei lovituri sau contuzii.
Pentru a trata vânătăile, toarnă peste o lingură de flori de arnică o cană de apă clocotită. Lasă să stea la infuzat 15-20 de minute, iar când s-a răcit, aplică local sub formă de comprese.
Pune apă într-o cratiţă, adaugă 10 linguri de plantă uscată, şi las-o să fiarbă timp de 15 minute. Aşteaptă câteva minute ca apa să se răcească, strecoară şi apoi introdu un prosop curat în decoct. Stoarce-l şi aplică pe zona afectată. Repetă procesul de 2-3 ori pe zi, până când eczema va fi vindecată.
Amestecă 20 de picături de ulei de arbore de ceai cu 250 ml ulei de nucă de cocos şi aplică pe zona afectată de 2 ori pe zi. În cazul în care ai afecţiuni cutanate pe mai multe părţi ale corpului, poţi face o baie cu acest ulei esenţial. Adaugă în apa din cadă uleiul de arbore de ceai în cadă şi amestecă-l împreună cu 2 linguri de ulei de măsline extravirgin. Îmbăiază-te 20 de minute, zilnic, până ce vezi îmbunătăţiri.
Pentru a scăpa rapid de o vânătaie rade 3 cartofi sau feliază-i, apoi pune-i într-o bucată de tifon şi aplică pe vânătaie. Ţine aproximativ 15 minute.
Nu aplica remedii cu arnică pe răni deschise. Tratamentul intern cu arnică se face numai la recomandarea medicului.