7 beneficii neştiute ale ceaiului verde
Încă din Antichitate, chinezii ştiau că acest ceai este un remediu eficient, care te ajută să scapi de dureri de cap şi-ţi dă o bună stare de spirit. În prezent, cercetătorii au descoperit mult mai multe avantaje pe care ţi le aduce consumul lui.
1. Ascute mintea şi dă energie
Ceaiul verde are un conţinut mai mic de teină decât ceaiul negru, dar are totuşi un efect energizant. De aceea, este utilizat cu succes în tratarea oboselii cronice. Pentru cei care au nevoie doar de un mic impuls, acest ceai este mai bun decât cafeaua. Efectul este mai slab, dar durează mai mult şi-ţi creşte capacitatea de a te concentra.
2. Încetineşte îmbătrânirea
Ceaiul verde combate efectele poluării prin antioxidanţii pe care îi conţine. Luptă împotriva radicalilor liberi produşi de poluare, fum de ţigară, gaze de eşapament şi de raze ultraviolete, care ne îmbătrânesc înainte de vreme. Pentru efecte vizibile la nivelul tenului, foloseşte şi cremele care conţin extract din ceai verde.
3. Reduce formarea colesterolului „rău”
Consumul de ceai verde scade nivelul colesterolului „rău” şi creşte nivelul celui „bun”. Astfel, după o masă copioasă cu multe grăsimi, o cană cu ceai verde ar putea atenua efectele negative ale acestora.
4. Are efect diuretic şi detoxifiant
Ceaiul verde deblochează rinichii şi previne retenţia de apă. Ajută şi la reglarea tranzitului intestinal, stimulează ficatul şi întregul sistem digestiv, asigurând astfel detoxifierea organismului.
5. Ajută în tratamentul cancerului
Pe lângă faptul că poate preveni cancerul de piele, ceaiul verde este şi un adjuvant în tratamentul altor tipuri de cancer. Corpul face faţă mai bine terapiei cu citostatice sau tratamentelor cu raze cobalt, dacă se consumă ceai verde în perioada respectivă.
6. Scade riscul apariţiei cariilor dentare
Consumat după masă, previne cariile, prin eliminarea tartrului şi prin distrugerea bacteriilor. Prin conţinutul său ridicat de fluor, ceaiul verde întăreşte smalţul dinţilor şi-l face rezistent la acizii care îl atacă. Cu cât ceaiul este menţinut mai mult în gură, cu atât este mai eficient.
7. Indicat în curele de slăbire
Acest ceai conţine o substanţă care blochează o enzimă responsabilă de transformarea zaharurilor consumate în zaharuri simple, care apoi se depun. Astfel, ceaiul verde ne ajută să ne păstrăm glicemia constantă, iar senzaţia de foame este diminuată. În plus, zaharurile nu se depun, ci se transformă în energie, ceea ce îţi va da un tonus excelent.
Cum se consumă
Modul de preparare a ceaiului este foarte important: torni apa clocotită într-un vas de ceramică sau într-unul smălţuit doar pentru a încălzi vasul, după care o arunci. Pui apoi câte o linguriţă de ceai verde pentru fiecare ceaşcă. Adaugi apă fierbinte şi laşi la infuzat timp de trei minute.
Dacă îl ţii mai mult, creşte cantitatea de teină. Pentru a te apăra de radicalii liberi şi pentru celelalte efecte benefice sănătăţii tale, bea cel puţin o cană de ceai verde pe zi. În curele de slăbire, bea trei-patru căni pe zi. Nu-l consuma după ora 17.00, pentru că îţi poate da insomnii.