Sucul de merişor tratează infecţiile urinare
Studiile efectuate de-a lungul timpului arată că efectele benefice ale merişorului se datorează antioxidanţilor şi unor substanţe care împiedică bacteria E.coli să rămână mult timp pe pereţii tractului urinar.
Cu alte cuvinte, merişorul contribuie la formarea unui strat alunecos pe pereţii tractului urinar, împiedicând bacteria să se implanteze, să se dezvolte şi să determine apariţia infecţiei.
Fie că este consumat sub formă de suc sau de tablete, merişorul şi-a dovedit eficienţa în asigurarea unui tract urinar sănătos.
Una dintre cercetări a avut în vedere monitorizarea unor femei cu un istoric medical de infecţii urinare cauzate de bacteria E.coli.
Rezultatele arată că femeile care au consumat aproape 50 g de suc concentrat de merişor zilnic, timp de 6 luni, au prezentat un risc cu 20% mai mic de a suferi de infecţii urinare, spre deosebire de cele care nu au optat pentru nicio metodă de prevenire a infecţiilor.
De asemenea, într-un alt studiu se arată că recurenţa infecţiilor urinare a fost puternic diminuată la femeile cărora le-au fost adiministrate tablete de merişor în combinaţie cu sucul din acelaşi fruct.
Voluntarele au luat o tabletă de două ori pe zi şi au băut un pahar cu suc de merişor, neîndulcit sau diluat, de trei ori pe zi, timp de 12 luni.
Atenţie! Deşi protejează tractul urinar, sucul de merişor poate duce la apariţia refluxul gastro-esofagian, la diaree sau greaţă, motiv pentru care înainte de a începe un astfel de tratament este indicat să se consulte un medic de specialitate.