Nu poţi renunţa la cafea? Iată cu ce o poţi înlocui!
Năutul, un elixir
Năutul este un aliment cu valori nutritive foarte mari şi poate înlocui cu succes proteinele din carne. Boabele de năut au o concentraţie mare de proteine (24%), de săruri minerale (fosfor, potasiu, calciu, magneziu, fier şi siliciu) hidraţi de carbon şi grăsimi. De asemenea, boabele de năut conţin vitamine din complexul B şi vitamina C. „Boabele de năut au proprietăţi terapeutice remarcabile", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Năutul prăjit, apoi măcinat, are un efect puternic asupra aparatului digestiv şi a sistemului nervos. Astfel că din aceste boabe se prepară o băutură care înlocuieşte cu succes cafeaua, dar licoarea aceasta gustoasă poate fi consumată şi de copiii foarte mofturoşi la mâncare, deoarece le sporeşte apetitul.”
Cafeau de năut este o sursă de energie şi protejează inima. Un studiu efectuat în SUA pe un grup de 1.200 de persoane, timp de 20 de ani, a dovedit că bolile de inimă pot fi prevenite prin consumul preparatelor din năut, printre care şi cafeaua. Cafeau din năut poate să scadă nivelul colesterolului „rău”, datorită conţinutului de fibre şi împiedică acumularea de zahăr în sânge, fiind o băutură benefică pentru persoanele care suferă de diabet sau de hipoglicemie. Mai mult, s-a dovedit că băutura din năut este diuretică, acţionează ca un antiseptic urinar şi stimulează digestia.
Beneficiu pentru fertilitate
Datorită conţinutului mare de acid folic, cafeau de năut, consumată alături de alte preparate din năut, este un leac indicat bărbaţilor care vor să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală sau să combată impotenţa. De asemenea, datorită conţinutului de proteine, de carbohidraţi şi de fibre, această licoare este un leac recomandat femeilor însărcinate sau acelora care vor să conceapă un copil.
O ceaşcă cu cafea de năut este o sursă de energie. Pentru zilele cu un program foarte încărcat, se recomandă câte trei ceşti de 100 ml cu cafea de năut. O porţie se prepară din două linguriţe pline cu cafea la o cană de 200 ml de apă. După primul clocot, în cafeau de năut se poate adăuga o jumătate de linguriţă de scorţişoară, altă sursă de energie, care-i sporeşte aroma şi contribuie la confortul digestiv, miere sau fructoză, după gust.
Cafeaua de cicoare este un hepatoprotector
Principiile active din cicoare conferă plantei efect depurativ, laxativ hipoglicemiant, sedativ şi hepatoprotector. Cafeau de cicoare este recomandată pentru stimularea poftei de mâncare, în tratamentul adjuvant al afecţiunilor biliare şi hepatice, în acnee şi în constipaţie. Cafeaua se prepară din două linguriţe de rădăcini de cicoare, prăjite puţin şi măcinate la o cană cu 200 ml de apă. Băutura se fierbe timp de cinci minute, apoi se îndulceşte cu miere sau cu fructoză. Cafeaua din cicoare are avantajul că nu dă dependenţă. În plus, calmează durerile abdominale şi nu produce insomnii. Se recomandă consumul a două căni de cafea pe zi. O cafea gustoasă de cicoare se poate procura de la magazinele cu produse naturiste.
Cafeaua de smochine
Smochinele, un rezervor de substanţe nutritive, sunt bogate în fibre, în betacaroten, flavonoizi, fier şi în potasiu. De asemenea, conţin şi benzaldehidă, un agent anticancerigen. Nutriţioniştii recomandă cafeaua preparată din smochine persoanelor anemice, care au tulburări digestive frecvente. Bună pentru energie, cafeaua de smochine previne constipaţia, anemia şi cancerul de colon. Ea se prepară din pulberea obţinută din smochine coapte în cuptor şi măcinate. La o cană de 200 ml se adaugă două linguriţe de pulbere şi o linguriţă de miere sau o jumătate de linguriţă de fructoză. Cafeaua trebuie să clocotească de cinci ori pentru a avea efectul terapeutic şi aroma specifică acestui fruct. Se consumă două-trei ceşcuţe pe zi.
Cafeaua de secară
Nutriţioniştii consideră secara un aliment energetic, remineralizant şi reechilibrant. Cafeaua din secară este o băutură depurativă, care activează circulaţia sângelui, reglează tensiunea arterială şi previne afecţiuni grave, cum ar fi cele de ficat, ateroscleroza şi scleroza în plăci. De asemenea, acestă cafea este indicată persoanelor care prestează munci de birou sau sedentare. Se recomandă consumul a două-trei ceşti pe zi. O cană de cafea se prepară din trei linguriţe de pulbere de secară, o cană de 200 ml de apă, iar ca îndulcitori se folosesc miere, lemn-dulce sau fructoză după gust, care se pot procura de la magazinele Plafar.