Minunatele beneficii ale boabelor de muştar
Vedetă în bucătărie de 3.000 de ani Acum 3 milenii, muştarul era cultivat, cu sârg, în China. Graţie împăratului Carol cel Mare al Franţei, boabele albe ajung şi în grădinile mânăstirilor din jurul Parisului. De aici, până la muştarul de Dijon, nu mai era decât un pas... Savoarea lor e nepreţuită în bucătăria internaţională. În afară de condiment în sosuri şi tocăniţe, sunt folosite pentru a „îndulci” anumite preparate acide, şi au şi efect conservant. Sunt benefice pentru sănătate: triptofanul, considerat „aminoacidul fericirii”, se găseşte în cantităţi importante în seminţele de muştar. Marii bucătari au un truc, pentru a „scoate” ce e mai bun din seminţele cu pricina: le prăjesc, pe sec, în tigaie, timp de câteva zeci de secunde, înainte de a adăuga carnea, legumele şi alte ingrediente de bază. Medicament contra balonărilor Mult timp, boabele de muştar au fost prescrise drept medicament, pentru a alina durerile de stomac, indigestiile, balonările, constipaţiile... şi se mai spunea că sunt un tratament excelent împotriva paraliziei. Treptat, „doftorii” au renunţat să le mai prescrie, mai ales că, în cantităţi mari, puteau provoca intoxicaţie la bolnavii mai sensibili.