Leacuri mănăstireşti pentru ciroză

2 2 jpg jpeg

Important de ştiut este că pacienţii care suferă de ciroză hepatică pot să nu aibă simptome deşi boala poate fi într-un stadiu avansat. Cu toate acestea, în cazurile în care pacienţii au simptome, cele mai întâlnite sunt senzaţia de greaţă, de balonare, starea continuă de oboseală, sângerările care apar la nivelul nasului, gingiilor, dar şi durerile din partea dreaptă a abdomenului, mai exact în zona ficatului.

Leacuri mănăstireşti pentru ciroză: anghinarea

Beneficii în cazul cirozei hepatice aduc remediile pe bază de anghinare, leacul ajutând la regenerarea celulelor ficatului. Prepari infuzia din două linguriţe de frunze la 200 ml de apă clocotită. Laşi vasul acoperit jumătate de oră, apoi bei cantitatea treptat, înaintea meselor principale din zi.

După 10 zile de tratament, cantitatea de frunze din care pregăteşti infuzia se măreşte (4 linguriţe), iar după alte 10 zile la 5 linguriţe, păstrându-se cantitatea de apă. Faci pauză o lună după terminarea tratamentului, după care îl poţi reîncepe.

Efecte similare asupra celulelor hepatice are şi tinctura de anghinare. Ia câte 20 de picături de tinctură, în jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi.

Leacuri mănăstireşti pentru ciroză: rostopasca

Un bun aliat al sănătăţii ficatului este şi rostopasca. Planta ajută la regenerearea celulelor hepatice şi îmbuntăţeşte funcţia acestui organ. Prepari infuzia din jumătate de linguriţă de plantă la 200 ml de apă fierbinte, laşi vasul acoperit 8-10 minute, după care filtrezi şi iei câte o lingură din acest remediu la fiecare 3 ore.

După 10 zile de tratament, cantitatea de plantă din care se preapară infuzia este de 2 linguriţe, apoi ea creşte la 4 linguriţe şi se consumă câte o cană pe zi.

De ajutor în cazul cirozei hepatice este tinctura (20 de picături în jumătate de pahar de apă/ 3 ori pe zi) şi sucul de rostopască (o lingură de suc adăugată într-un pahar de apă).

Leacuri mănăstireşti pentru ciroză: cura cu lămâi

Printre alimentele care ajută la stimularea funcţiei hepatice se numără şi lămâia. Consumă zilnic, timp de trei săptămâni, sucul şi coaja de la 4 lămâi. Faci o pauză după terminarea tratamentului, apoi reîncepi cura.

Pe perioada tratamentului poţi adăuga în sucul de lămâie sau peste coajă câteva linguriţe de miere (în cazul în care nu le poţi consuma simple). Nu trebuie să te îngrijorezi dacă în tot acest timp urina va fi mai abundentă. Acest lucru este un efect normal al remediului.