Cum să scapi de gingivită

1 2 jpg jpeg

Oamenii pierd mai mulţi dinţi din cauza afecţiunilor gingivale şi a gingivitei, decât prin deteriorarea propriu-zisă a dintelui. Gingivita, în care gingiile sângerează cu uşurinţă, iar pe marginile lor se acumulează placa dentară şi tartrul, este cea mai întâlnită afecţiune gingivală.

Dacă

nu este tratată, se pot dezvolta pungi de puroi la baza dintelui, urmate de acumularea de puroi şi slăbirea dinţilor, care, în timp, pot cădea.

O bună igienă orală este esenţială în prevenirea acestei afecţiuni dureroase, iar remediile tradiţionale pot constitui un tratament eficient .

Uleiurile din smirnă, arbore, cimbru, fenicul sunt tămăduitoare şi ajută la stoparea infecţiei. Cimbrul este antiseptic iar smirna e antimicrobiană. Arborele de ceai întăreşte sistemul imunitar.

Aceste plante pot fi folosite în apa de gură, turnând câteva picături de ulei esenţial într-o ceaşcă de apă caldă. De asemena, poţi masa tinctură de smirnă pe gingii pentru a îmbunătăţi circulaţia sanguină.

În tratarea gingivitei, conţinutul de fibre şi nutrienţi este important. Astfel, merele, perele, ţelina şi morcovii cruzi stimulează circulaţia sângelui către marginile gingiilor şi previne apariţia plăcii bacteriene.

Mănâncă zilnic citrice şi produsele proaspete din aceste fructe, pentru vitamina C.

Consumă zahăr cât mai rar posibil şi încearcă să îţi curăţi dinţii imediat după ce ai mâncat alimente bogate în zaharuri. Dacă acest lucru nu este posibil, mestecarea unei gume fără zahăr timp de 15 minute va fi de ajutor.

O apă de gură eficientă poţi obţine adăugând o linguriţă de sare la un pahar de apă caldă. Poţi folosi o infuzie răcită şi bine strecurată sau un decoct care să conţină plante precum creţişoară, gălbenele, echinacea, sovârf, rozmarin, salvie.

Unele ape de gură produc pe dinţi pete maronii care vor dispărea când vei opri utilizarea acestor produse.