Cum îţi protejezi organismul de Candida în mod naturist

1 2 jpg jpeg

Atunci când această ciupercă se dezvoltă excesiv te poţi confrunta cu simptome precum oboseală, obezitate, dureri articulare sau sindromul intestinului iritabil.

Fiind una dintre cele mai frecvente infecţii fungice, candida trăieşte în sistemul digestiv uman, poate pătrunde în sânge şi de aici poate ajunge extrem de uşor în tot organismul.

Se regăseşte în flora vaginală fără a provoca vaginită, însă aceasta se activează în momentul în care se petrec anumite schimbări la nivel celular iar flora intestinală şi cea vaginală este afectată.

Motivele care favorizează apariţia acestei afecţiuni sunt diverse de la utilizarea accentuată a antibioticelor până la un consum exagerat de zahăr sau un nivel ridicat de stres.

Cum se manifestă vaginita

Când anumite substanţe din interiorul vaginului irită zona sau sunt prezenţi anumiţi agenţi infecţioşi atunci se produce inflamarea vaginului, afecţiune cunoscută sub denumirea de vaginită.

Principala cauză a acestei afecţiuni este infecţia fungică provocată de Candida Albicans şi imediat cum această ciupercă a început să se multiplice excesive te poţi confrunta cu senzaţia de mâncărime sau usturime la nivel vaginal, posibile iritaţii sau inflamaţii atât la nivel vaginal cât şi vulvar, dar şi cu secreţii de diferite culori şi vâscozităţi, miros neplăcut, usturime la urinare şi durere în timpul actului sexual. Din păcate, candidoza vaginală poate fi recurentă afectând mai ales persoanele cu vârste între 20-30 de ani.

Din ce cauză apare?

Candidoza se poate extinde de la nivel bucal spre zona vaginal şi invers şi poate apărea în urma sau în timpul unei sarcini, a unui tratament cu antibiotice fără a folosi şi probiotice, atunci când te confrunţi cu o imunitate scăzută, când sunt prezente microleziuni la nivel vaginal, foloseşti anticoncepţionale sau te confrunţi cu anumite afecţiuni printre care şi diabetul zaharat.

Este important de precizat că în lupta împotriva dezvoltării acestei ciuperci, dieta joacă un rol extrem de important. Astfel că sunt anumite alimente ce nu ar trebui să lipsească din alimentaţia ta.

Usturoiul e antifungic natural

1 2 jpg jpeg

Vrei să ţii bolile la distanţă? Consumă cât mai mult usturoi, crud, în salată, în supă, în orice vrei tu.

Este foarte important să ai un regim alimentar echilibrat în care să se regăsească atât legumele cât şi fructele pentru a-i furniza organismului toţi nutrimenţii necesari şi astfel să contribui activ la întărirea imunităţii.

Iaurtul, sursă bună de probiotice

1 2 jpg jpeg

Pentru a combate efectele neplăcute ale dezvoltării excesive a acestei ciuperci se recomandă echilibrul alimentar ceea ce înseamnă evitarea pe cât posibil a unei dietei bogate în carbohidraţi (dulciuri,pâine,paste,cartofi,fructe confiate), a produselor pe baza de drojdie, inclusiv berea, a produselor fermentate, categorie din care face parte brânza cu mucegai, oţet şi alimentele care îl conţin.

De asemenea se recomandă evitarea alcoolului, a tutunului, a conservelor, a produselor afumate şi chiar a mezelurilor. Zahărul este un alt ingredient ce ar trebui să se regăsească în cantităţi extrem de mici în alimentaţia ta şi să îl înlocuieşti cu miere de albine sau sirop de agave ori arţar.

Iaurtul, kefirul, sana sunt probiotice bune ce ajută la refacerea florei intestinale şi sprijină organismul să lupte împotriva infecţiilor şi să se regenereze mai repede.

Însă evită pe cât posibil să consumi iaurturile cu fructe.

Uleiul de cocos, migdalele, sucul de lămâie,ceapa, ghimbirul, seminţele de dovleac, ardeiul iute, toate acestea împiedică dezvoltarea excesivă a Candidei, toate fiind alimente anti-fungice şi antiparazitare care ajută la producerea pH-ului necesar pentru ca sângele să devină mai alcalin şi aciditatea să fie cât mai mică.