Ceaiuri care tratează infecţiile urinare

1 2 jpg jpeg

Din categoria infecţiilor urinare fac parte cistitele colibacilare, pielitele şi toate afecţiunile aparatului urinar, cauzate de diverşi germeni sau de toxinele acestora, mai ales ale colibacililor. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, precizează că în aceste afecţiuni este util tratamentul cu plante care au efect diuretic, antiseptic şi antispastic.

Când terapia este completată cu uleiuri volatile introduse în compoziţia supozitoarelor, efectele sunt mai rapide decât în tratamentele bazate pe antibiotice.

Merişorul, "doctorul rinichilor"

Ceaiul de merişor este numit, pe bună dreptate, de specialişti „doctorul rinichilor”. În general, este recunoscut efectul său diuretic.

Puţine persoane ştiu însă că planta mai are şi alte calităţi terapeutice specifice afecţiunilor renale: este antiinflamatoare şi poate să dizolve calculii renali.

Decoctul se prepară dintr-o linguriţă de frunze la o cană cu 200 ml de apă.Trebuie să consumi două căni pe zi.Atenţie! Ceaiul nu se recomandă în timpul sarcinii.

Coada- şoricelului opreşte sângerarea

Are acţiune antiinflamatoare, cicatrizantă, hemostatică şi antimicrobiană. De aceea, este un foarte bun remediu pentru infecţiile urinare, dar şi pentru tratarea rănilor, arsurilor, eczemelor.

Face minuni când e aplicată sub formă de băi sau comprese cu infuzie din trei linguri de plantă la o jumătate de litru de apă.

Ienupărul, antiseptic

Planta are o compoziţie chimică foarte complexă şi de aceea este recomandată în tratarea unor afecţiuni grave, precum inflamaţiile de la nivelul rinichilor.

Dacă este cazul să urmezi un astfel de tratament, infuzia o prepari din două linguriţe de fructe la o cană de apă: laşi să se infuzeze cinci minute şi iei trei-patru linguri pe zi. Urmează tratamentul 10 zile.

Socul, un bun diuretic

Infuzia o prepari din două linguriţe de flori la o cană cu apă clocotită. Trebuie să laşi să se infuzeze 10 minute.

Pentru un efect maxim, bea trei-patru căni pe zi. Ceaiul preparat din flori este antiinflamator, antiseptic şi diuretic. Cu infuzia preparată din fructe şi rădăcini de soc poţi să faci băi şi să pui cataplasme în zona rinichilor.

Ghimpele, leac pentru rinichi

Tratamentele pe termen lung cu decoct au efecte remarcabile în litiazele renale, inflamaţii şi în adenomul de prostată. Decoctul îl poţi prepara dintr-un gram de plantă la o cană de 250 ml cu apă.

Ceaiul îl bei călduţ, cu 30 de minute înainte de masă. Zilnic trebuie să bei două căni, iar cura durează minimum trei luni.

Atenţie! Cine urmează acest tratament ar trebui să evite laptele acru, fructele acre, condimentele şi alcoolul.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Deşi este un antiseptic foarte eficient, ienupărul nu trebuie administrat în doze mari, pentru că poate avea efecte iritante la nivelul rinichilor. Din acest motiv, terapia cu ienupăr nu se recomandă gravidelor şi bolnavilor cu leziuni renale.

Foarte bune pentru afecţiunile renale sunt seminţele de in, care se folosesc ca atare sau sub formă de decoct.

Acestea au calităţi de agent purgativ, antiseptic şi sedativ. Tratamentul dă rezultate foarte bune în cazul cistitelor, furunculelor şi a inflamaţiilor tubului digestiv. Vă recomand şi maceratul de seminţe: puneţi o linguriţă de seminţe în 100 ml de apă; adăugaţi şi o feliuţă de lămâie. După 30 de minute consumaţi preparatul.

Click! de la cititori

Pentru rinichii mei bolnavi am folosit tinctura de coada-şoricelului şi am constatat că m-a ajutat şi în alte afecţiuni: mi-a reglat tensiunea arterială şi crizele de enterocolită s-au îmblânzit. De aceea, recomand şi altor cititori să folosească acest remediu. Teodora Trandafir, Bucureşti