Ce să faci ca să îţi treacă mai repede răceala
Ca să lupte cu răceala, organismul are nevoie de forţă, aşa că trebuie să creşti imunitatea. Poţi lua suplimente alimentare pentru imunitate, dar poţi face şi o cură cu bobiţe de cătină şi miere. Şi măceşele sunt indicate, datorită conţinutului bogat de vitamina C. Tot pentru stimularea imunităţii sunt recomandate suplimentele naturale care au în compoziţie echinacea.
Cercetătorii canadieni de la MacMaster University, Ontario, au analizat rezulatele a 17 studii despre efectele zincului asupra persoanelor diagnosticate cu infecţii respiratorii. Oamenii de ştiinţă au descoperit că zincul reduce atât durata bolii, cât şi din severitatea simptomelor. Îl poţi lua din spanac, varză, mazăre, sparanghel şi din fructe precum prunele uscate, bananele.
Datorită alicinei, substanţă cu efect antibacterian, usturoiul se numără printre cele mai eficiente remedii naturale împotriva răcelilor de sezon. Îl poţi consuma de 2-3 ori pe zi, de la primele simptome.
Ca să fie şi gustos, poţi întinde pe o felie de pâine un amestec format din doi căţei de usturoi pisaţi, pătrunjel tocat şi o lingură de ulei de măsline.
La fel de bună ca şi usturoiul este ceapa, care se remarcă prin proprietăţi antibiotice.
Mănâncă şi migdale, seminţe de dovleac, de mac, nuci, mere, citricele, pentru că sunt un cocteil de minerale şi vitamine. Evită mâncărurile condimentate şi pe cele fierbinţi, pentru că îţi pot irita gâtul!
Inhalaţiile cu uleiuri esenţiale sunt eficiente şi grăbesc vindecarea infecţiilor respiratorii. Acestea ajută la:
- desfundarea nasului,
- reducerea secreţiilor nazale,
- calmarea tusei.
Sunt indicate uleiurile esenţiale de levănţică, plantă cu proprietăţi antiseptice şi antiinflamatoare.
Încearcă şi inhalaţiile cu ulei esenţial din muguri de pin, de rozmarin şi de eucalipt.
Pui câte trei-patru picături de ulei esenţial într-un vas cu apă fierbinte şi stai deasupra vasului un sfert de oră, cu capul acoperit cu un prosop.