Cum sa prepari demachiantul acasă. VIDEO

1 2 jpg jpeg

Fie că te machiezi sau nu, curăţarea tenului este o etapă importantă dacă vrei să ai o piele îngrijită. Demachierea este necesară dimineaţa, pentru a îndepărta excesul de sebum acumulat pe parcursul nopţii, şi seara, pentru a elimina machiajul şi urmele de praf.

În locul loţiunilor demachiante din comerţ, există o alternativă economică, dar mai ales naturală, de a-ţi pregăti demachiantul. Folosind ingrediente precum plantele medicinale, laptele sau uleiurile vegetale, obţii soluţii care îţi curăţă tenul în profunzime.

Cum sa prepari demachiantul acasă cu iaurtul (pentru tenul mixt)

Ai nevoie de: 1 linguriţă de iaurt şi de o jumătate de lămâie. Preparare: se pune iaurtul într-un recipient, peste care se stoarce lămâia.

Utilizare: amestecul obţinut se masează pe faţă (ocolindu-se zona ochilor), apoi se clăteşte cu apă. Acest demachiant este potrivit pentru tenul mixt şi pentru cel sensibil.

PONT: Tot pentru a obţine un demachiant, poţi amesteca iaurtul şi cu 2 picături de migdale dulci.

Cum sa prepari demachiantul acasă cu tei şi verbina (calmează pielea)

Ai nevoie de: un pumn de

şi unul de verbină, jumătate de litru de apă fiartă, 3 linguri de lapte, o sticlă.

Preparare: se toarnă apa fiartă peste plante şi se lasă o oră la infuzat, după care se filtrează.

După ce se răceşte, se adaugă laptele. Amestecul se toarnă în sticlă şi se păstrează la frigider.

Utilizare: demachiantul se aplică pe faţă cu ajutorul unei dischete. Înainte de folosire, sticla se agită bine, pentru a beneficia de substanţele active.

Teiul şi verbina au proprietăţi de calmare a pielii, fiind recomandate tenurilor sensibile, predispuse iritaţiilor.

Ai nevoie de: 25 g flori de

uscată, o jumătate de litru de apă, 2 linguriţe de lapte praf.

Preparare: apa se pune la fiert, iar când dă în clocot, se adaugă menta.

Se lasă la infuzat un sfert de oră, după care se filtrează şi se lasă la răcit, apoi se adaugă laptele praf şi se amestecă bine.

Utilizare: tenul se curăţă cu ajutorul unei dischete înmuiate în acest demachiant.

INFO: Menta are acţiune antibacteriană şi antiseptică, iar demachiantul cu această plantă este potrivit mai ales pentru tenul mixt şi gras.

Cum sa prepari demachiantul acasă cu albăstrele (pentru o curăţare delicată a ochilor)

Ai nevoie de: 60 ml de ulei de migdale dulci, 40 ml de apă de albăstrele şi de un flacon de 100 ml.

Preparare: se amestecă bine ingredientele, după care se păstrează în flacon, la frigider.

Utilizare: ochii se curăţă cu o dischetă îmbibată în această loţiune (câte o dischetă pentru fiecare ochi, mai ales dacă se îndepărtează machiajul). Înainte de aplicare, loţiunea se agită bine.

Ochii mai pot fi demachiaţi şi cu câte un demachiant îmbibat în ulei de măsline sau ulei de susan.

După demachiere, este nevoie de aplicarea unei loţiuni tonice, care îndepărtează ultimele urme de machiaj şi purifică pielea. Astfel de loţiuni se pot prepara cu ajutorul unor plante alese în funcţie de tipul de piele.

şi menta sunt indicate pentru tenul gras şi mixt, verbina şi sunătoare - pentru tenul sensibil şi pentru cel matur, nalba mare şi teiul - pentru pielea normală, lavanda şi menta - pentru ten mixt şi gras.

Salvia, cimbrul, trandafirul, hamamelisul şi albăstreaua reechilibrează pH-ul pielii, având şi acţiune calmantă şi purificatoare.

Pentru a prepara o loţiune tonică, fierbe 10 minute în jumătate de litru de apă minerală o cantitate echivalentă cu 2 pumni din planta potrivită tipului tău de ten. Se lasă la infuzat un sfert de oră, iar după ce s-a răcit, se filtrează şi se păstrează într-un recipient, la frigider.

Ştim cât de sănătos este

ca aliment, însă el este ideal şi pentru piele. Bogat în vitamine (A, D, E, K) şi acizi graşi esenţiali, uleiul de măsline are acţiune hidratantă, calmantă şi cicatrizantă, fiind potrivit pentru toate tipurile de ten.

De asemenea, protejează celulele graţie substanţelor antioxidante şi previne ridurile. Uleiul de măsline poate înlocui cu succes demachiantul obişnuit, fiind potrivit inclusiv pentru ochi şi buze. Dacă ai tenul gras sau cu coşuri, amestecă uleiul de măsline cu câteva picături de ulei esenţial de lavandă, care are proprietăţi antibacteriene.

Pentru îngrijirea pielii, alege uleiul de măsline presat la rece.

Uleiul de migdale dulci poate îndepărta inclusiv rimelul.