Arsurile solare: ce soluţii poţi folosi în primă instanţă
Dacă s-a întâmplat să exagerezi cu expunerea la soare şi te-ai ales cu arsuri pe piele, este recomandat să încerci să gestionezi cât mai repede şi eficient această problemă.
Arsurile solare reprezintă leziuni specifice de gradul 1, provocate de supraexpunerea pielii la razele UVA şi UVB. Pielea este roşie, cu aspect de eritem, foarte sensibilă la atingere, chiar dureroasă. Există câteva soluţii pe care le poţi folosi imediat pentru a calma senzaţia de iritare şi/ sau durere şi pentru a grăbi procesul de vindecare.
Răceşte şi calmează pielea
În caz de arsuri solare, fă un duş mai rece - cât poţi să suporţi -, pentru a calma senzaţia de iritare, dar şi pentru a elimina urmele de nisip, clor sau apă sărată, care o pot intensifica. Dacă poţi face chiar baie şi ai la îndemână făină sau fulgi de ovăz, este şi mai bine. Ovăzul are calitatea de a hrăni pielea şi de a calma iritaţiile. Pune doi pumni de fulgi sau făină de ovăz într-un săculeţ de pânză şi lasă apa de la robinet să curgă peste el. Stai aproximativ 15 minute în această apă lăptoasă, apoi ieşi şi evită să te ştergi cu prosopul peste zonele iritate.
Lavanda are proprietăţi de calmare a pielii şi antiinflamatoare, o poţi folosi de asemenea similar fulgilor de ovăz. Pune două mâini de flori de lavandă uscată într-un săculeţ de pânză subţire şi lasă apa să curgă peste el. Sau pune cinci picături de ulei esenţial de lavandă într-un pahar cu lapte, amestecă şi toarnă totul în apa din cadă.
Hidratează corpul din interior
Arsurile solare nu numai că îţi deshidratează pielea, ci şi restul corpului, motiv pentru care te simţi adesea obosită după o zi petrecută la plajă. Aşa că nu uita să bei mai multă apă ca de obicei. Profită şi de fructele cu un conţinut mare de apă, precum pepene verde, galben sau struguri.
Hidratează corpul din exterior
Gelul cu aloe vera poate fi util în cazul arsurilor solare, grăbind vindecarea şi având o acţiune emolientă. Aloe vera conţine aminoacizi esenţiali pentru regenerarea celulelor pielii şi enzime antiinflamatoare. Se aplică în strat subţire peste zonele arse şi se repetă acest proces de câteva ori pe zi.
Foloseşte comprese calmante
Bicarbonatul de sodiu creează un mediu alcalin, care calmează pielea şi are şi proprietăţi antiseptice. Toarnă o lingură de bicarbonat într-un litru de apă rece, înmoaie comprese în acest amestec şi aplică-le pe zonele arse de soare timp de zece minute.
Dacă arsurile solare sunt minime, pielea trebuie să fie pur şi simplu calmată şi reîmprospătată. Proteinele din lapte degresat sau iaurt sunt calmante, iar fermenţii lactici au proprietăţi antiinflamatorii. Amestecă 250 de mililitri de lapte degresat cu un litru de apă şi adaugă câteva cuburi de gheaţă. Compresele se lasă pe piele timp de 10-15 minute şi se repetă procesul la fiecare două-patru ore.
În mod similar, poţi aplica un strat gros de iaurt simplu pe piele şi să îl laşi să stea timp de 15 minute, după care îl îndepărtezi cu apă rece.
Timpul de vindecare pentru o arsură de gradul 1 este de trei până la şase zile. Este recomandat să nu mergi la plajă înainte ca roşeaţa să dispară complet. Şi aminteşte-ţi să aplici pe corp o cremă de protecţia solară cu un factor potrivit pielii tale, cu cel puţin o jumătate de oră înainte de a merge la plajă. Dacă, după expunere, pe piele apar mici bule, uneori chiar băşici, iar durerea este pronunţată, probabil că ai suferit o arsură de gradul 2. Este recomandat să mergi la un medic pentru a te asigura că pielea nu a fost infectată.
Sursa foto: Pexels.com