Când emoţiile devin traume

Părinţii sunt cei care sădesc adesea temeri în rândul copiilor şi, inconştient, creează traume celor mici. Un copil abandonat de pildă, va avea frică de singurătate, va trăi la vârsta adultă cu sentimentul că nu este susţinut şi că poate fi părăsit sau respins oricând de cei la care a ajuns să ţină foarte mult.

„Orice traumă are urmări pe termen lung. Prin definiţia ei, trauma aduce emoţii de necontrolat, amintiri redundante extrem de dureroase, neputinţa de a accepta trecutul şi de a trece peste ceea ce s-a întâmplat. Trauma este, din păcate, un eveniment al trecutului pe care persoana îl poate purta cu sine pentru întreaga sa viaţă, mai ales dacă nu ştie şi nu găseşte modalităţi de a accepta şi a merge mai departe“, subliniază psihoterapeutul Lena Rusti.

Umilirea scade stima de sine

Persoanele care au fost supuse în copilărie la violenţă verbală sunt predispuse ca la maturitate să aibă probleme de relaţionare. Dacă au fost jignite sau li s-a spus adesea în copilărie că nu se pot descurca singure, că nu se comportă cum trebuie sau nu gândesc, e posibil să fie neîncrezătoare în forţele proprii şi să aibă o personalitate dependentă.

Există şi posibilitatea ca aceste persoane să devină egoiste, să se manifeste în mod tiranic din dorinţa de a se apăra şi de a preveni eventuale umilinţe din partea celor din jur. Psihoterapeutul Lena Rusti explică: „Trauma influenţează modul în care ne construim imaginea despre lume şi despre ceilalţi, capacitatea noastră de a avea încredere în ceilalţi, de a ne implica emoţional. Ca urmare, foarte adesea persoana în cauză poate să dezvolte un comportament hiperprotectiv, defensiv pasiv sau agresiv“.

O educaţie autoritară, periculoasă

Exigenţele părinţilor şi o educaţie de tip autoritar pot genera copiilor la maturitate apariţia unor sentimente de inutilitate şi neputinţă. Consecinţele asupra comportamentului celor care suferă de pe urma unui mediu familial rece sunt rigiditatea, dorinţa de a deţine întodeauna controlul, perfecţionismul. De asemenea, aceste persoane se găsesc în incapacitatea de a lua singure decizii, fără teama de a greşi.

Vorbeşte, acceptă, înţelege şi nu te învinovăţi

Potrivit psihoterapeutului Lena Rusti, de cele mai multe ori, persoana îşi vede suferinţa, dar are reţineri de a merge mai departe şi de a privi spre trecut. Izolarea trecutului pare de multe ori o soluţie pentru a evita suferinţa. Ea îşi spune: „Dacă nu vorbesc despre… sau dacă nu mă gândesc la…, atunci nu există“.

Din păcate, acest mod de a acţiona nu face decât să dea voie efectelor traumei să izbucnească în mod necontrolat, când persoana se aşteaptă mai puţin. „Odată ce-şi dă voie să se uite la trecut şi să accepte că e ceva de rezolvat acolo, ajutorul profesional e important, la fel ca suportul celor dragi, familie şi prieteni. Vindecarea începe prin a vorbi despre asta, a accepta, a înţelege, a nu se învinovăţi (de multe ori, mai ales copiii, dezvoltă sentimente puternice de vinovăţie, care-i împiedică să vorbească despre ce s-a întâmplat)”, afirmă psihoterapeutul. În aceste moduri, pot fi depăşite emoţiile negative şi ajustate convingerile de viaţă create de trauma suferită.

Info

Vindecarea începe cu etapa de conştientizare a traumei şi necesită ajutor profesional.

Sfatul specialistului

Lena Rusti, psihoterapeut şi formator adlerian, Mentarex Consult (www.mentarex.ro)

Consecinţele traumei pe termen lung se pot vedea în dezvoltarea unor tulburări psihice, de la tulburări anxios-depresive, până la tulburări de personalitate. Capacitatea persoanei de a relaţiona şi de a se integra social poate fi serios afectată pe termen lung, dar şi calitatea vieţii în general (insomnii, coşmaruri, stări de confuzie, pierderi de memorie