Ai impresia că nu meriţi toate lucrurile bune care ţi se întâmplă? Iată ce sindrom ai putea avea!

Ai simţit vreodată că nu te integrezi într-un context, că nu aparţii grupului tău de prieteni sau colectivului de la locul de muncă? Ca şi cum ar exista pericolul ca prietenii sau colegii tăi să descopere că nu meriţi locul de muncă, funcţia ocupată şi realizările personale? Dacă nu există un motiv real şi cunoscut concret de tine (un fals în acte/studii/abilităţi, o minciună sau mai multe etc.), este destul de probabil că te confrunţi cu sindromul impostorului, consideră specialiştii.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), Sindromul impostorului se referă la o experienţă internă de a crede că nu eşti la fel de competent pe cât te percep ceilalţi. Deşi această definiţie este de obicei aplicată în mod restrâns inteligenţei şi realizării, are legături cu perfecţionismul şi contextul social. Mai simplu spus, sindromul impostorului este experienţa de a te simţi ca un fals - ai impresia că în orice moment vei fi descoperit făcând o fraudă - de parcă nu aparţii acolo unde eşti şi ai ajuns acolo doar printr-un noroc chior. “Acest sindrom poate afecta pe oricine, indiferent de statutul său social, de experienţa profesională, de nivelul de calificare sau de gradul de expertiză. Fie că se află în domeniile realizării academice sau succesului în carieră, o persoană se poate lupta cu presiunea şi aşteptările personale. Aproximativ 25% până la 30% dintre persoanele cu rezultate importante în profesie, familie etc., pot suferi de sindromul impostorului. Aproximativ 70% dintre adulţi pot experimenta impostorismul cel puţin o dată în viaţă. Sindromul impostorului nu reprezintă un diagnostic psihiatric. Persoanele cu sindromul impostorului se pot lupta cu alte afecţiuni de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia, dar o persoană nu ar putea fi diagnosticată ca având sindromul impostorului”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.  

Caracteristici ale sindromului impostorului

Potrivit specialistului, unele dintre semnele comune ale sindromului impostorului includ: îndoială de sine, o incapacitate de a-ţi evalua realist competenţa şi abilităţile, atribuirea succesului personal la factori externi, sabotarea emoţională a propriei performanţe, teama că nu vei fi la înălţimea aşteptărilor, suprasolicitare sau stabilirea unor obiective foarte provocatoare (dificil de atins sau care necesită un volum mare de resurse de timp, energie, informaţie şi/sau persoane implicate) şi acţiune în acest sens urmată de senzaţia de dezamăgire.

“În timp ce, pentru unii oameni, sindromul impostorului poate alimenta sentimentele de motivaţie pentru a avea realizări, acest lucru are de obicei un cost serios manifestat sub forma unei anxietăţii constante. S-ar putea să vă pregătiţi prea mult sau să lucraţi mult mai mult decât este necesar pentru a vă asigura că nimeni nu află că sunteţi un impostor. Acest lucru stabileşte un ciclu vicios, în care credeţi că singurul motiv pentru care aţi supravieţuit acelei prezentări (de exemplu) a fost că aţi stat treji toată noaptea, repetând ce veţi avea de spus sau de prezentat. Sau, credeţi că singurul motiv pentru care aţi trecut printr-un anumit context, a fost pentru că aţi avut grijă de absolut toţi factorii posibili implicaţi, astfel încât să fiţi pregătiţi pentru orice. Problema sindromului impostorului este că experienţa de a face bine ceva nu este suficientă pentru a vă schimba convingerile. Chiar dacă s-ar putea să treceţi cu bine printr-un spectacol, o întrunire de afaceri, un interviu sau să luaţi masa de prânz cu colegii de muncă, gândul va rămâne în continuare în zona: “Ce-mi dă dreptul să fiu aici?”. Cu cât realizaţi mai mult, cu atât mai mult vă simţiţi ca nişte…impostori. Este ca şi cum nu vă puteţi interioriza experienţele de succes”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru

Mai mult, specialistul consideră că persoanele cu impostorism exercită adesea o mare presiune asupra propriei persoane pentru a îndeplini fiecare sarcină fără cusur; se tem că orice greşeală va dezvălui altora că nu sunt suficient de buni sau de deştepţi pentru locul de muncă sau funcţia ocupată. Aceşti indivizi perpetuează această presiune excesivă, deoarece consideră că fără disciplină nu vor reuşi şi, în loc să se recompenseze, îşi fac griji doar pentru următoarea sarcină. În cele din urmă, aceste sentimente agravează anxietatea şi pot duce la depresie. Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind, de asemenea, să nu vorbească cu oricine despre cum se simt şi se luptă în tăcere cu starea, la fel ca şi cei cu tulburare de anxietate socială.

Cauze pentru apariţia instalarea sindromului

1.Trăsăturile de personalitate determină în mare măsură sindromul impostorului: cei care îl experimentează se luptă cu autoeficacitatea, perfecţionismul şi nevrotismul;

2.Mediile competitive pot, de asemenea, să fie la baza acestui sindrom. De exemplu, mulţi oameni care continuă să dezvolte sentimente de impostorism s-au confruntat cu o presiune intensă cu privire la realizările academice ale părinţilor lor în copilărie;

3.O încredere scăzută în sine, indusă de o copilărie în care persoana s-a confruntat cu criticism repetat, perfecţionismul părinţilor, starea permanentă de nemulţumire, lipsa încurajărilor, lipsa iubirii, a timpului petrecut împreună sau lipsa concretă/fizică a părinţilor din viaţa sa;

4.Anxietatea socială dacă persoana a primit un feedback timpuriu că nu a fost suficientă de bună în anumite contexte sociale sau în cele legate de performanţă;

5.Convingerile personale negative legate de propriile abilităţi, de cine poate şi cine nu poate să aibă succes, convingerile legate de condiţiile necesare succesului etc. şi, mai ales, lipsa de flexibilitate care duce la a nu schimba aceste convingeri, chiar şi atunci când există dovezi contrare;

6.Eşecul (real sau interpretabil) după un şir de succese poate determina, de asemenea, pe cineva să-şi pună la îndoială aptitudinile generale;

7.A primi reacţia ironică a cuiva asupra succesului personal, poate declanşa sentimentele sindromului impostorului;

8.Sindromul impostorului poate fi strâns legat de perfecţionism, conform căruia persoana simte presiune să se comporte la maxim 100% din timp şi, atunci când nu reuşeşte, traduce acest lucru prin incompetenţă şi devine anxioasă.

Cum putem depăşi acest sentiment?

Depăşirea sindromului impostorului implică:

1.schimbarea mentalităţii unei persoane cu privire la propriile sale abilităţi;

2.”impostorii” simt că nu aparţin, astfel încât recunoaşterea expertizei şi a realizărilor lor este esenţială, la fel ca reamintirea că şi-au câştigat pe merit locul în mediul lor academic sau profesional;

3.concentrarea pe măsurarea propriilor realizări şi propriei creşteri în comparaţie cu ”ieri”, în locul comparaţiei cu ceilalţi;

4.reducerea presiunii personale legate de rezolvarea fără cusur a fiecărei sarcinii;

5.exersarea focusării atenţiei mai mult timp asupra unei realizări, înainte de a porni spre sarcina următoare;

6.reamintirea periodică a faptului că nimeni nu este perfect şi că o persoană poate face doar tot posibilul într-un moment sau context;

7.învăţarea de a tolera disconfortul şi de a accepta imperfecţiunea;

8.împărtăşirea sentimentelor cu cineva drag şi/sau cu un specialist psihoterapeut, coach, consilier;

9.căutarea unui mentor care a depăşit o stare similară.