Hibiscusul ţine tensiunea sub control şi previne infarctul

1 hibiscus jpg jpeg

Bun diuretic şi antiseptic urinar, hibiscusul este şi o plantă de ajutor pentru hipertensivi. Persoanele cu risc cardiovascular pot încerca tratamente naturiste cu această plantă, pentru că pot ajuta la prevenirea atacului de cord.

Virtuţile florilor de hibiscus erau cunoscute din Antichitate, iar egiptenii le utilizau pentru efectele lor binefăcătoare. Originar din zona Orientului şi a Asiei, hibiscusul este cultivat atât ca plantă decorativă, cât şi ca plantă medicinală. Atenţie! Există peste 200 de specii de hibiscus în lume şi nu toate sunt comestibile. În medicina naturistă se foloseşte Hibiscus sabdariffa, pe care o găseşti la farmacie sau în magazinele cu produse naturiste.

Consumat mai ales sub formă de infuzie, hibiscusul are efecte tonice, diuretice, laxative. De asemenea, hibiscusul poate scădea hipertensiunea şi colesterolul rău, are acţiune antiinflamatoare şi combate stresul.

Dacă ai risc cardiovascular, remediile cu hibiscus te pot ajuta să previi infarctul. Pentru a fi sigur că planta nu îţi este contraindicată, cere acordul medicului dacă vrei un tratament naturist de durată.

Leac în hipertensiune

Un factor de risc important în apariţia infarctului este hipertensiunea arterială. Florile de hibiscus conţin antocianozide, pigmenţi care imprimă culoarea specifică şi care protejează vasele sangvine, fiind de un real folos când vine vorba de scăderea presiunii sângelui. În cadrul unei cercetări, s-a constatat că la persoanele care au primit extract din flori de hibiscus pe o perioadă de 12 zile s-a observat o scădere a tensiunii cu 11%. În caz de hipertensiune uşoară sau moderată, se poate încerca infuzia din flori de hibiscus.   

Extractul de flori de hibiscus poate scădea şi nivelul colesterolului rău şi al trigliceridelor, fiind util celor cu sindrom metabolic.

Aliat natural contra infecţiilor urinare

Hibiscusul conţine polifenoli antibacterieni, antifungici şi antioxidanţi. Un anume compus (gosipetina) din plantă are acţiune antimicrobiană contra bacteriilor care produc infecţii urinare (E.coli). Graţie efectului diuretic, infuzia de hibiscus poate preveni şi formarea calculilor renali.

 Efecte pozitive în diabet

Glicemia (zahărul din sânge) este controlată de insulină, hormon care, în caz de diabet, este deficient sau absent. În diabetul de tip 2, organismul devine rezistent la acţiunea insulinei, ceea ce determină creşterea nivelului de zahăr în sânge (hiperglicemie). Unele studii au arătat că infuzia de hibiscus are efecte favorabile în rezistenţa la insulină.

Alte beneficii ale plantei

  • Infuzia de hibiscus stimulează activitatea cerebrală, îmbunătăţind rezistenţa la efort fizic şi psihic.
  • Planta este folosită pentru îmbunătăţirea tractului digestiv, având rol în tratarea constipaţiei. De asemenea, datorită efectelor antispasmodice, mai este utilizată pentru tratarea sindromului de colon iritabil.
  • Graţie conţinutului de vitamina C, hibiscusul este adeseori folosit pentru tratarea simptomelor răcelii şi ale gripei. În acest caz este recomandat maceratul la rece.
  • Hibiscusul previne şi tratează depresia şi ajută la pierderea în greutate. Consumată imediat după masă, infuzia din plantă ajută la reducerea absorbţiei de carbohidraţi. 

Cum se administrează remediile

INFUZIE: se adaugă 1 linguriţă de hibiscus (plantă uscată) la 250 ml de apă clocotită. Se infuzează 15 minute la temperatura camerei, apoi se consumă pe stomacul gol. Se beau 3 căni, cu jumătate de oră înainte de mese. Dacă se urmează cure îndelungate, după 6 săptămâni se face o pauză de 10 zile.

MACERAT LA RECE: 1 lingură cu hibiscus se adaugă în 240 ml de apă şi se menţine până la 8 ore la temperatura camerei. Se strecoară şi se bea pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de mesele principale.

PULBERE: se macină fin hibiscus uscat cu râşniţa electrică. Se ia 1 linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Se ţine 10 minute sub limbă, apoi se înghite cu apă.

INFO

Hibiscusul are efecte stimulatoare comparabile cu cele ale cafelei. Din acest motiv, poate înlocui cafeaua de dimineaţă.       

Contraindicaţii

Remediile cu hibiscus nu sunt indicate gravidelor şi nici mamelor care alăptează, pentru că pot avea acţiune emenagogă (favorizează menstruaţia). Ceaiul de hibiscus nu trebuie consumat în mari cantităţi (peste 8 ceşti pe zi).