De ce este coenzima Q10 preţioasă pentru sănătate

1 2 jpg jpeg

Substanţă naturală produsă de organism, coenzima Q10 măreşte rezistenţa organismului, ajută la slăbit, este utilă în caz de diabet şi întârzie îmbătrânirea, sugerează studiile specifice în domeniu.

Coenzima Q10 se găseşte în toate celulele corpului şi joacă un rol esenţial în procesul de creare a energiei. Nu de puţine ori, cercetătorii ştiinţifici au spus despre coenzima Q10 că este o substanţă miraculoasă pentru sănătate.

Administrarea constantă de coenzima Q10 – coenzima tinereţii veşnice – după vârsta 40 de ani, devine foarte utilă, deoarece producţia naturală de coenzima Q10 se diminuează dramatic începând cu această vârstă.

De ajutor în fertilitate

Dacă nivelul de coenzima Q10 scade în organism, este mai dificil să se producă ovulaţia, iar acest efect negativ afectează sănătatea ovulelor şi, implicit, împiedică dezvoltarea unui embrion. Există rezultate specifice, în urma experimentelor de laborator, că ovulele femelelor cobai au cunoscut o îmbunătăţire a calităţii şi cantităţii, dacă s-a suplimentat nivelul de coenzima Q10 in corp.

Întârzie îmbătrânirea precoce

Scăderea cantităţii de coenzima Q10 duce la scăderea producţiei de colagen, elastină şi alţi compuşi esenţiali care compun pielea. Una dintre funcţiile coenzimei asupra tenului este de a diminua efectele radicalilor liberi asupra celulelor pielii şi creşterea sau menţinerea producţiei de compuşi esenţiali din piele. În felul acesta, previne îmbătrânirea prematură. De aceea, cele mai multe creme antirid conţin această substanţă-minune pentru ten!

Combate migrenele

Coenzima Q10 este un antioxidant esenţial pentru sănătate, fiind de ajutor şi în caz de dureri de cap şi migrene. Pentru că are un impact pozitiv aspra vaselor sangvine, coenzima Q10 a surprins oamenii de ştiinţă când, în cadrul unui experiment, substanţa a putut scădea frecvenţa zilelor pacienţilor cu migrene, fără a da corpului efecte adverse.

Ajută în caz de diabet

Oamenii de ştiinţă au găsit că acest nutrient valoros are un rol pozitiv şi în bolile sângelui. Cu prilejul unui studiu clinic, pacienţii suferinzi de diabet de tip II au primit zilnic câte o doză de 200 mg Q10, pe lângă tratamentul alopat, pe o perioadă de 90 de zile. Rezultatele au fost promiţătoare, valorile indicând faptul ca fluctuaţia glicemiei a scăzut semnificativ.

Are grijă de sănătatea dentară

Coenzima Q10 poate ajuta şi în procesul de vindecare şi reducere a durerilor şi sângerării celor care suferă de gingivită. De asemenea, accelerează refacerea după chirurgia bucală. Medicul stomatolog îţi poate recomanda un tratament cu suplimente de coenzima Q10, în caz de gingivită şi alte probleme gingivale, dar şi pentru menţinerea dinţilor sănătoşi.

Sursele alimentare de coenzima Q10

Poţi profita de valoroasele beneficii ale coenzimei Q10 luând suplimente cu acest nutrient, dar poţi asigura o cantitate de coenzima Q10 şi din alimente. De exemplu, nutrientul se găseşte în alune, nuci, uleiuri, inimă, ficat, rinichi, muşchi de porc, de vită şi de pui, peşti graşi, spanac, conopidă, broccoli, soia, portocale şi căpşune, seminţe de susan şi fistic.

Coenzima Q10 ar trebui luată continuu, o perioadă mai lungă de timp. Cel puţin două luni de administrare sunt necesare pentru a se înregistra rezultate notabile.